Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Austriecii de la Erste aduc 100 mil. € la capitalul BCR

Publicat in Ziarul Financiar, marți 11 octombrie 2011 ·

Erste Bank va majora până la finele anului cu 100 mil. euro capitalul social al BCR, cea mai mare bancă de pe piaţă, operaţiune care se va realiza prin aport în numerar, potrivit reprezentanţilor grupului austriac.

Directorul general al Erste Bank, Andreas Treichl (desen), a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că va fi majorat capitalul social al BCR cu aproximativ 100 mil. euro, răspunzând unei întrebări pe această temă. Ulterior, reprezentanţii Erste au precizat că majorarea de capital se va produce până la finele acestui an şi are în vedere în principal menţinerea la un nivel optim a ratei de acoperire a creditelor neperformante.

Erste a mai anunţat ieri că va amortiza par­ţial fondul comercial al BCR cu 700 mil. euro înainte de impozitare (627 mil. euro după taxe) din cauza creşterii economice sub aşteptări, în cadrul unui set de măsuri "extraordinare", care vor provoca grupului austriac pierderi de 920-970 mil. euro la nouă luni, în ciuda unui profit din activitatea curentă de aproape 700 mil. euro.

Pachetul de decizii-şoc mai include reevaluarea portofoliului de CDS-uri, cu costuri de 180 mil. euro, reducerea expunerii faţă de statele cu probleme din zona euro de la 1,9 mld. euro la 0,6 mld. euro, amortizarea integrală a fondului comercial din Ungaria - 312 mil. euro plus provizioane de risc de 450 mil. euro. Pentru 2011 Erste estimează în noile condiţii pierderi totale de până la 800 mil. euro.

Erste Bank va majora până la finele anului cu 100 mil. euro capitalul social al BCR, cea mai mare bancă de pe piaţă, operaţiune care se va realiza prin aport în numerar, potrivit reprezentanţilor grupului austriac.

Directorul general al Erste Bank, Andreas Treichl (desen), a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că va fi majorat capitalul social al BCR cu aproximativ 100 mil. euro, răspunzând unei întrebări pe această te

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, după primul tur al alegerilor prezidenţiale

News.ro acum 34 minute
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline în noaptea de 24 spre 25 noiembrie, după anunţarea rezultatelor parţiale din primul tur al alegerilor prezidenţiale, care, în prezent, îl plasează pe primul loc pe populistul de extremă dreapta

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 59 minute
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Avem rezultatul referendumului din Bucureşti. A trecut: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări de la referendum

Mediafax acum 34 minute
66,44% dintre bucureştieni au votat „Da” la întrebarea „Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”. De asemenea, la întrebarea „Sunteţi de acor

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum o ora
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum o ora
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 7 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Presa internaţională după rezultatele alegerilor prezidenţiale: Şoc în România

Mediafax acum o ora
Şoc în România. Călin Georgescu, un critic de extremă dreaptă al NATO, conduce în alegerile prezidenţiale, titrează luni dimineaţa The Guardian, după rezultatele parţiale ale alegerilor din România. Jurnaliştii britanici vorbesc despre un rezultat c

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

OpenAI ar putea dezvolta un browser web

News.ro acum 2 ore
Creatorul ChatGPT, OpenAI, ar lua în considerare dezvoltarea propriului browser web, cu care ar urma să concureze direct cu Google Chrome. Conform surselor citate de The Information, OpenAI ia în calcul să-şi facă propriul browser web şi are în vede

WSJ: CEO-ul TikTok a solicitat opinia lui Elon Musk înaintea instalării administraţiei Trump

News.ro acum 2 ore
Directorul general al TikTok, platforma de conţinut video deţinută de ByteDance, Shou Zi Chew, a cerut sfatul lui Elon Musk, un consilier apropiat al preşedintelui ales Donald Trump, cu privire la problemele din SUA, potrivit Wall Street Journal, ca

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°