În Franţa, românii au devenit subiect pentru emisiunile satirice. E nevoie de reacţii oficiale?

După ce într-o emisiune la postul de radio Europe 1 s-a spus că „85% din români învaţă franceza pentru a cerşi", ambasada noastră la Paris a protestat. „Poante" despre români se mai făcuseră şi cu alte ocazii în mass-media din Franţa: anul trecut, după o emisiune TV, ambasada a sesizat Consiliul Superior al Audiovizualului. Au mai fost şi altele. Între timp însă, ministrul de Interne francez a făcut o plimbare pe Champs-Élysées (însoţit, desigur, de camerele TV) şi a decretat că există o problemă a infracţionalităţii româneşti. Sigur că există - aşa cum există şi o problemă cu infractorii francezi şi de alte naţionalităţi: există o problemă cu infractorii în general, indiferent de etnie. Numai că, dacă un ministru dă tonul, încep să cânte şi alţii.

Este cazul, în asemenea situaţii, ca autorităţile române să aibă o poziţie oficială? Aparent, da: ambasadorul are datoria să fie atent la orice derapaj şi să semnaleze orice act care pare să afecteze bunele relaţii între cele două ţări şi popoare. Scrie în „fişa postului". Dar abia prin reacţiile oficiale astfel de situaţii devin „cazuri" şi au parte de ecouri şi comentarii. Spusă la o emisiune „satirică", glumiţa cu românii care învaţă franceza ca să cerşească a stârnit hăhăielile unor gogomani care îşi omorau timpul ascultând prostioare la radio. Rămâne, cu alte cuvinte, o glumă idioată, cum sunt atâtea în emisiunile de băşcălie şi bavardaj (fie ele franceze ori româneşti). Devenită subiect pe agenda oficialilor, se transformă într-o problemă serioasă şi se tot umflă.

Şi îi „inspiră" şi pe alţii: într-un gest de un ridicol înduioşător, senatorul Radu F. Alexandru s-a autosuspendat din grupul parlamentar de prietenie România-Franţa ca să-şi exprime astfel protestul că „ei ne înjură sistematic". Mă îndoies