Lumea se surpă, deci să filozofăm. Să pop-filozofăm.
Un text-întrebare pentru Cătălin Tolontan (inutil să mai spun cît îl respect pe tip, dar iată că sînt undeva acele lucruri care ne despart). Nu ţine de partea din articolul ăsta care se referă la Ghiţă & Schwartzenberg. Acolo-s de acord că oamenii trăiesc în filmul lor ciudat, poate chiar cu nuanţe de paranoia&servicii, cum spune Tolo că a auzit în Dorobanţi. Nu-s de acord să mai stabilim şi partea bună, şi partea rea.
Eu şi Tolontan nu ne vom înţelege probabil niciodată asupra sfinţeniei proprietăţii, deja o frază “de dînşii inventată” pentru ceea ce aş numi mai curînd “proprietarul de datorii”. Eu sînt proprietar de datorii şi lucrez la proprietar de datorii mai mari, cam asta e una din esenţele capitalismului. Putere şi vulnerabilitate, ambele pe datorie.
Ce m-a deranjat e că şi Cătălin repetă fraze propagandistice fără să le cearnă atent aşa cum face cu alte ocazii. De exemplu, repetă celebra lamentaţie cu insuficientul capitalism românesc:
Nu suferim de prea mult capitalism, ci de prea puțin.
Or, Cătălin, din tot ce văd în jur văd doar exces de capitalism şi prea puţin din acea chestie pe care Vestul n-o pune în broşurile de răspîndire a religiei pieţei libere: reglementare, grijă faţă de angajaţi, taxare, capitole strategice în piaţă coordonate atent de stat. Pentru că da, istorici importanţi au căzut de acord măcar asupra acestei chestiuni: capitalismul e strîns legat de stat. Ăia care concurează liber pe piaţă sînt antreprenorii naivi sau ultrainventivi şi au businessuri neglijabile ca volum – ăia care lucrează cu reglementări privilegiate, monopoluri, ăia sînt “capitalişti” de dicţionar şi despre din “ăia” discutăm şi în România şi despre ăia vorbim şi cînd privim cu invidie la măreţele corporaţii de energie, telefonie etc.
De ce nu vorbim cinstit (iar tu ai fost mult mai
