Primul s-a produs duminică seara, în jurul orei 22.30. O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei au ajuns la spital, după ce şoferul unui autoturismul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un alt autovehicul. Câteva ore mi târziu, tot la Codlea, un alt accident, provocat de un şofer care nu a adaptat viteza la
condiţiile de drum, a făcut alte victime.
Duminică noapte spre luni, pe DN1, pe raza municipiului Codlea în interval de doar câteva ore, s-au produs două accidente. Astfel, în jurul orei 22.30, pe D.N.1 la km.187+400m pe raza municipiului Codlea, un vrâncean de 28 ani, care conducea un autoturism, din direcţia Braşov spre Sibiu, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, curbă la dreapta, şi autoturismul condus de el a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un prahovean de 33 ani, care circula din sens opus. Accidentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto prahovean, precum şi cu rănirea celuilalt şofer implicat în accident şi a doi pasageri în cele două autoturisme.
În jurul orei 3.30, la un kilometru distanţă, un braşovean de 33 ani, care conducea o autoutilitară, din direcţia Sibiu spre Braşov, nu a observat un autotractor cu remorcă, staţionat pe carosabil, pe direcţia sa de mers, având în funcţiune luminile de poziţie, condus de un orădean de 32 ani. Autoutilitara a intrat în coliziune cu ansamblul de vehicule autotractor-remorcă. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului autoutilitarei precum şi a trei pasageri în autovehiculul condus de el. Cercetările sunt continuate de poliţişti, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul. Primul s-a produs duminică seara, în jurul orei 22.30. O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei au ajuns la spital, după ce şoferul unui autoturismul nu a adaptat viteza la