Solutia la impasul din dosarul Schengen tine de existenta unor rapoarte pozitive pe reforma justitiei, dar si de dialogul bilateral cu Olanda, a spus intr-un interviu pentru RFI ministrul de Externe, Teodor Baconschi. El precizeaza ca exista si posibilitatea ca experti din Olanda sa coopereze cu angajatii romani la frontierele Romaniei.
Teodor Baconschi spune în contextul opoziţiei Olandei faţă de aderarea României la Spaţiul Schengen că "soluţia ţine de dialogul cu Olanda, în primul rând, care şi-a exprimat rezervele, conectând chestiunea MCV, reforma în justiţie de data accesului nostru în Schengen. Dar pe 7 octombrie, premierul olandez s-a întâlnit cu doamna Merkel, înţeleg că subiectul a fost din nou abordat. Cred că mainstreamul democratic olandez e deschis pentru o formulă de compromis, dar cum ştiţi, la Haga e un Guvern minoritar, care e susţinut de o majoritate extrem de fragilă în Parlament".
Dar cum poate fi convinsă Olanda să accepte aderarea României la Schengen? Ministrul de Externe crede că totul ţine de viitoarele rapoarte ale Comisiei Europene privind reforma justiţiei în România, dar şi de dialogul bilateral cu Haga: "Soluţia va fi legată atât de poate anticiparea unor rapoarte pozitive pe reforma justiţiei în România, cât şi dialogul bilateral, direct, îl întreţinem în fiecare zi, dar şi posibilitatea de a creşte încrederea partenerilor noştri olandezi prin cooperare directă în frontieră. S-ar putea imagina şi prezenţa unor experţi din Olanda din acest punct de vedere. S-a evocat şi această posibilitate. De altfel, premierul olandez va vizita în noiembrie România şi cred că vom avea ocazia de a explica, de a aduce toate argumentele şi de a găsi împreună în spirit european o soluţie de compromis".
Continuarea pe RFI.ro. Solutia la impasul din dosarul Schengen tine de existenta unor rapoarte pozitive pe reforma justiti