Adalbert Kassai, secretarul general al FRF, nu ştie dacă gruparea \"alb-albastră\" îşi va putea recupera fotbaliştii plecaţi în vară, în cazul în care echipa va fi reprimită în viitorul campionat. Sursa: VLAD STĂNESCU
Oficialii FRF şi cei ai LPF au explicat, ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la "Casa Fotbalului", că echipa Universitatea Craiova a fost exclusă din întrecerile interne fiindcă patronul Adrian Mititelu a "persiflat regulamentele".
În absenţa preşedinţilor Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, plecaţi cu naţionala la Tirana, cele două foruri au fost reprezentate de Adalbert Kassai, secretarul general al FRF, şi de Valentin Alexandru, secretarul general al LPF.
"Ne vom consulta cu juriştii"
Cei doi oficiali au menţionat că gruparea din Bănie ar putea fi reînscrisă în ediţia viitoare de campionat, în cazul în care patronul Adrian Mititelu îşi va retrage acţiunile depuse în instanţă împotriva FRF.
În această situaţie, Universitatea va lua startul în viitorul sezon al Ligii a II-a, eşalon din care făcea parte în vară, când a fost exclusă.
Nimeni nu ştie însă care va fi soarta jucătorilor pe care gruparea din Bănie i-a pierdut când a fost scoasă din competiţie. Aceştia au devenit liberi de contract şi s-au risipit în toate zările, cei mai importanţi mergând la Steaua, Astra, Dinamo şi la Rapid.
"Din punctul meu de vedere, nu cred că Universitatea îşi va mai putea recupera jucătorii pierduţi în vară. Nu ştiu sigur ce se va întâmpla în această situaţie, o să ne consultăm cu juriştii", ne-a declarat, ieri, pe culoarele federaţiei, Kassai.
Citiţi şi: Adrian Mititelu: "UEFA mi-a trimis o speţă care îngroapă FRF-ul"