Tema paralelei dintre mareşalul Ion Antonescu (1882-1946) şi mareşalul finlandez Carl Gustav Mannerheim (1867-1951) este una dintre cele mai seducătoare existente în discursul public de nuanţă istorică din România. Multe clişee şi multe legende sunt amestecate aici - şi toate alimentează sentimentul de regret al multor români că Antonescu a sfârşit în faţa unui pluton de execuţie, la vârsta de 64 de ani, într-o vale arsă de soarele unui început de vară, în timp ce Mannerheim a terminat Războiul al II-lea Mondial ca erou naţional şi ca preşedinte al ţării sale (1944-1946) şi avea să moară într-un luxos spital elveţian, în ianuarie 1951, la venerabila vârstă de 84 de ani.
De ce această diferenţă, din moment ce - cred unii dintre români - „cei doi au acţionat similar"? De fapt, aceasta e întrebarea: cât de similar au acţionat cei doi lideri? Din acest punct de vedere, o analiză atentă poate fisura unele clişee existente.
Conjunctură asemănătoare...
De ce această diferenţă, din moment ce - cred unii dintre români - „cei doi au acţionat similar"? De fapt, aceasta e întrebarea: cât de similar au acţionat cei doi lideri? Din acest punct de vedere, o analiză atentă poate fisura unele clişee existente.Câteva asemănări între cele două cazuri sunt evidente. Indiscutabil, I. Antonescu şi C.G. Mannerheim I) au fost doi oameni ai armelor şi – mai ales – ai armatei. Deşi ambii aveau convingeri de dreapta puternice şi reale, II) nici unul dintre ei nu a făcut politică în sensul formal al termenului – ci, mai curând, împărtăşeau o anumită stinghereală în faţa liderilor politici din ţările lor. Cei doi mai împărtăşeau ceva: III) cei doi viitori mareşali erau anticomunişti convinşi: atât Ion Antonescu (prin structura şi prin formaţia sa), cât şi Mannerheim (prin experienţa sa de viaţă) s-au temut de bolşevism ca de Satana – şi aveau, fiecare, suficiente motive pentru a
