Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baconschi: Nu regret fraza cu "România care cerşeşte". Mă bazez pe inteligenţa românilor

Publicat in Gandul, marți 11 octombrie 2011 ·

Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi a declarat, marţi, la RFI, că nu regretă deloc fraza în care a folosit formula "România care cerşeşte", precizând că s-a referit la "electoratul asistat, care e o victimă de fapt a demagogiei de stânga", fraza fiind "un elogiu adus efotului inteligent".

Prim-vicepreşedintele PDL speră ca în viitor cumpărarea de voturi cu mici şi găleţi să dispară.

"Sper ca aceste practici să dispară, pentru că ele sunt distorsiuni ale democraţiei şi trebuie să avem un electorat lucid, care înţelege de ce votează un anumit partid. De aceea, tot ce fac în cadrul partidului are şi o dimensiune pedagogică, în încercarea de a fideliza electoratul nostru natural, România harnică, România care produce valoare adăugată, românii care au creat întreprinderi, care sunt exponenţii profesiunilor liberale, care ştiu ce înseamnă zece ore de muncă pe zi şi care nu-şi economisesc eforturile când e vorba de propria bunăstare, de dezvoltarea economică a ţării, au învăţat lecţiile capitalismului, ştiu să fie solidari. Aceasta este clasa de mijloc de care avem nevoie, pe care trebuie să o extindem, pentru că mita electorală şi până la urmă cumpărarea de conştiinţă, cu tot cu voturi se bazează pe sărăcie. Există partidele de stânga, reunite în USL, care au ţinut deliberat în funcţiune aceste zone. Am văzut cu ochii mei aşa-numitele judeţe roşii năpăstuite de o subdezvoltare programată", a declarat Baconschi.

El susţine că nu are de gând să folosească aceste practici.

"Eu, personal, nu am de gând să distribui astfel de produse. Mă bazez pe inteligenţa românilor, pe faptul că deja pot alege cu discernământul necesar, înţeleg care sunt forţele politice reformatoare, care au demonstrat responsabilitate, care au găsit de bine, de rău soluţii pentru scoaterea României din criza economică şi sunt convins că românii din clasa de mijloc nu mai acc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imperialul David Popovici: al doilea cel mai bun timp din istorie în proba regină! Doar Zhanle Pan e sub el

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
în proba de 100 de metri liber la Campionatele Europene U23. Înotătorul român a fost de-a dreptul irezistibil, oprind cronometrul la 46,71 secunde, un nou record european și al doilea cel mai bun timp din istorie pe această distanță, doar sub cel re

Paul Stănescu spune că nu va merge la Curtea de Conturi: „Nu am cerut și nu am acceptat nicio funcție”

HotNews acum 3 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, susține că nu el va fi următorul președinte al Curții de Conturi, funcție pe care Mihai Busuioc a lăsat-o liberă pentru a deveni, la propunerea social-democraților, judecător al Curții Constituționale a Româ

Zeci de mii de sârbi au manifestat la Belgrad pentru a cere alegeri anticipate şi sfârşitul celor 12 ani de guvernare a preşedintelui Aleksandar Vucic

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Zeci de mii de studenţi şi protestatari anticorupţie s-au reunit sâmbătă la Belgrad, cerând alegeri anticipate şi sfârşitul celor 12 ani de guvernare a preşedintelui Aleksandar Vucic, relatează agenț

Ministrul Economiei: Pentru industria de apărare începe să apară o luminiţă la capătul tunelului / Contează foarte mult cum se mişcă România

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a afirmat, sâmbătă, că pentru industria de apărare începe să apară „o luminiţă la capătul tunelului”, însă contează foarte mult cum se mişcă România în perioada urmă

Mesaje de Sfinții Petru și Pavel. Urări de „La mulți ani!” unice pentru cei dragi care se serbează

Cancan acum o ora
Pe 29 iunie, creștinii ortodocși îi prăznuiesc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, două dintre cele mai importante personalități ale Bisericii. Este o zi cu cruce roșie în calendar, în care numeroși români își serbează onomastica. Dacă ai rude, prie

Ce se întâmplă la Salina Praid. Ministrul Economiei avertizează: „Posibil să se transforme într-un lac”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, acuză conducerea companiei de stat Salrom că nu tratează cu seriozitate lucrările de deviere a râului Corund, care a provocat inundarea Salinei Praid. Noul ministru al Economiei susține că directorul Salrom nu monit

Nunta lui Jeff Bezos și Lauren Sanchez. Zece imagini de la evenimentul exclusivist din Veneția

HotNews acum 12 ore
Weekendul extravagant al nunții lui Jeff Bezos și Lauren Sánchez în Veneția s-a încheiat cu o ceremonie privată și exclusivistă pe pitoreasca insulă San Giorgio Maggiore. Situată în cartierul San Marco, insula a oferit un decor izolat, dar spectacul

Un tânăr de 18 ani a murit electrocutat în timp ce cânta la o vioară electrică

HotNews acum 12 ore
Un tânăr de 18 ani, din Padeș, a murit după ce s-a electrocutat în timp ce cânta la o vioară electrică, într-o locuință din Aninoasa, informează, sâmbătă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, conform Agerpres. Potrivit unui

Medicii care pleacă mai devreme de la spital pentru a lucra la privat riscă să rămână fără loc de muncă

Botosani News acum 6 ore
Ministrul Sănătății anunță măsuri dure pentru medicii care nu-și respectă programul complet la spitalele de stat. O ordonanță de urgență i-ar taxa pe cei care chiulesc de la stat și se duc să-și continue programul la privat, inclusiv cu desfacerea c

Unul dintre primarii de sector văzuți cu șanse mari la Primăria Capitalei exclude candidatura: „În niciun caz”

HotNews acum 9 ore
O candidatură în alegerile actuale care vor fi convocate pentru a alege noul primar general după vacantarea funcției de către Nicușor Dan nu este luată în calcul pe motiv că mai are proiecte de terminat la Primăria Sectorului 4, a declarat Daniel Bă

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/29°
mie.

17°/29°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/27°
lun.

16°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/27°
lun.

22°/27°
mar.

20°/26°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

18°/27°
lun.

18°/28°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

17°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

19°/33°
mie.

16°/36°