Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strategia lui Ghiţă

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 11 octombrie 2011 ·

Odată cu plângerea penală împotriva ASESOFT, făcută de administratorul judiciar al Realitatea Media, ROVIGO, trimisă la Judecătoria Sectorului 1, iese la iveală ţesătura de malversaţiuni la care s-a dedat “salvatorul” televiziunii lui Vântu – Sebastian Ghiţă.

Cu figura sa de inberb inocent, Ghiţă i-a păcălit pe mulţi, iar pe cei pe care nu i-a putut păcăli, i-a convins prin metode îndelung testate în profesia sa de businessman. Prin Realitatea TV, el a urmărit două lucruri: primul – să intre în lumea bună a afacerilor la Centru, condiţia de om de afaceri de provincie creându-i unele dificultăţi. Al doilea – să pună mâna, fără prea multe complicaţii, pe o televiziune cu care să se ajute în desfăşurarea activităţilor sale lucrative.

Cu toată experienţa sa de viaţă, Vântu nu l-a ghicit din prima, iar când şi-a dat seama care sunt adevăratele sale intenţii era deja prea târziu! Îndelungata experienţă a lui Ghiţă în materie de aranjamente, i-a sugerat din capul locului soluţia transferului postului TV în patrimoniul propriu: importantă nu era marca – deja compromisă din multe puncte de vedere – ci mecanismele sale de funcţionare. Oamenii adică. Cei care o fac să se mişte. Sub pretextul plăţii salariilor din banii proprii a început să opereze în secret un transfer masiv de personal. Rămas sub vechea titulatură, canalul TV fusese deja, practic, transferat în curtea ASESOFT. Ghiţă nu şi-a pus niciodată problema achitării datoriilor şi a reintrării în legalitate fiscală.

Şi-a dat seama, probabil, că este imposibil, la cât se adunase deja până la intervenţia lui, ca să nu mai vorbim de ce a urmat. Operaţiunea de salvare a postului s-a transformat într-una de preluare ostilă (termenul nu are, încă, aplicabilitate, în jurisdicţia noastră comercială). Când lucrurile au devenit evidente, s-a dezmeticit şi administratorul judiciar, care a acţionat în consecinţă.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, calificată în optimi la dublu, la Wimbledon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 5 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Alba, după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi p

GALERIE FOTO Așa arată echipamentele în care vor evolua FCSB și CFR Cluj în Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Start de sezon! și își dispută în această seară , de la 22:00, pe Stadionul Steaua. Cele două echipe vor evolua la acest meci cu al treilea rând de echipamente pregătit pentru acest sezon. Galben neon a fost utilizat pentru numerele și numele de pe

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 9 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Radu Burnete, consilier prezidenţial: Din cei apţi de muncă doar 64% dintre angajaţi lucrează

Ziarul Financiar acum o ora
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date şi a explicat că avem şi probleme precum evaziunea fiscală şi economia gri. Cons

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°