* asociaţia brăileană a recâştigat 27 de fonduri cinegetice şi licitează pentru alte două, "Malul Roşu" şi Gâsca" * a început modernizarea fazaneriei * s-a mărit numărul pescarilor sportivi * cu sprijinul AJVPS, Oana Baştiurea şi-a trecut în palmares al şaselea titlu naţional
Sâmbăta trecută, la Adunarea Generală AJVPS Brăila au participat 110 reprezentanţi ai grupelor de pescari şi vânători brăileni, dintr-un total de 135, iar pe ordinea de zi au figurat mai multe puncte importante: raportul privind activitatea AJVPS în perioada 5 iunie 2010 - 8 octombrie 2011, precum şi în perioada dintre cele două alegeri, ratificarea hotărârilor Consiliului AJVPS, prezentarea bilanţului contabil, raportul Comisiei de cenzori, bugetul de venituri şi cheltuieli, pentru aceeaşi perioadă, programul de activitate pentru perioada următoare cât şi alegerea noului Consiliu al AJVPS.
În raportul de activitate prezentat de directorul Laurenţiu Radu s-a evidenţiat faptul că s-a început retehnologizarea fazaneriei, s-a mărit numărul de fazani destinaţi exportului şi repopulării fondurilor de vânătoare, s-a păstrat patrimoniul asociaţiei şi că, prin măsurile luate, s-a mărit numărul de pescari. La licitaţia ce a avut loc în această vară AJVPS Brăila a recâştigat 27 dintre fondurile cinegetice pe care, de altfel, le gestiona urmând să participe şi la licitaţia privind fondurile de vânătoare "Malul Roşu" şi Gâsca".
"AJVPS a acţionat pentru recuperarea pagubelor ca urmare a efectelor gripei aviare şi a fost recuperată suma de 8,8 miliarde de lei vechi, cu modernizarea fazaneriei suntem într-un stadiu avansat. Odată cu creşterea numărului de fazani am reuşit să repopulăm fondurile de vânătoare şi tot pe aceste terenuri am căutat să combatem dăunătorii şi mă refer aici şi la câinii şi pisicile sălbăticite. Am câştigat 27 de fonduri de vânătoare şi vom licita şi pen