Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autoritatea Bancară Europeană începe “curăţarea” sistemului bancar

Publicat in Adevarul, marți 11 octombrie 2011 ·

Autoritatea Bancară Europeană a cerut băncilor să prezinte date actualizate. Finalitatea acestui demers ar putea fi scoaterea la suprafaţă a "găurilor" date de datoriile suverane portofoliilor băncilor.

European Banking Authority (EBA - Autoritatea Bancară Europeană) strânge informaţii privind poziţiile de capital şi expunerea pe datorii suverane ale băncilor europene, potrivit declaraţiiilor făcute de reprezentanţii instituţiei, citaţi de agenţia de presă Reuters. Potrivit acestora, EBA va evalua măsurile luate de bănci şi va include concluziile într-un raport care va fi prezentat până la jumătatea anului viitor.

În contextul accentuării crizei datoriilor de stat, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy au promis, la finele săptămânii trecute, că vor prezenta, până la summit-ul G20 din 3-4 noiembrie de la Cannes, un plan de recapitalizare a băncilor europene şi de soluţionare a crizei. Dar una dintre condiţiile salvării sectorului bancar prin acordarea de noi ajutoare de stat, ar putea fi transparentizarea portofoliilor acestora, ceea ce ar obliga băncile să-şi recunoască pierderile întregistrate pe deţinerile de titluri suverane.

În această notă poate fi dealtfel tratată decizia austriecilor de la Erste, care au hotărât ieri să-şi reevalueze deţinerile de obligaţiuni emise de statele PIIGS, prin înregistrarea lor la valoarea de piaţă. Decizia de ieri a Erste a transformat un potenţial profit la nouă luni de circa 700 de milioane de euro, într-o pierdere de peste 900 de milioane.

Şi în condiţiile în care şi alte bănci importante ar putea fi obligate de reglementatorii europeni să recunoască deteriorarea calităţii portofoliilor lor, şi dimensiunea expunerilor lor pe statele cu probleme, mişcarea făcută de austriecii de la Erste este un exerciţiu benevol de transparenţă, care se poate dovedi benefic. Asta pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 3 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 3 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°