Echipa feminină de gimnastică s-a clasat la finalul concursului pe echipe din cadrul CM de la Tokyo pe locul al patrulea, după ce au fost la un pas de medalia de bronz, cucerită în final de China care a adunat 172.820 de puncte faţă de 172.412 ale României. Concursul a fost câştigat de SUA urmată de Rusia.
UPDATE
Fară Sandra Izbaşa în echipa, care s-a accidentat cu puţin timp înainte de startul CM de la Tokyo, şi Diana Chelaru, revenită în lot de curând după o operaţie, România a reuşit doar să îşi păstreze locul pe care l-a obţinut la ediţia de anul trecut, locul 4. Diferenţa s-a fpcut la paralele unde gimnastele noastre au obţinut cele mai mici note, acesta fiind aparatul problemă al fetelor noastre.
Gimnastele pregătite de Octavian Bellu vor fi prezenţe zilele următoare în finalele îndividuale după cum urmează: Raluca Haidu şi Ana Porgras (individual compus, va avea loc joi), Cătălina Ponor şi Amelia Racea (bârnă) şi Diana Bulimar (sol), ambele finale fiind programate duminică.
China şi-a terminat evoluţia la sărituri iar România trebuie să se mulţumească la fel ca şi anul trecut cu locul patru în lume. La ora acestui update nu se cunoaşte câştigătoarea titlului mondial.
Şi-au încheiat şi rusoaicele evoluţia care au preluat primul loc. Mai sunt în concurs SUA şi China.
România şi-a încheiat evoluţia la toate cele patru aparate şi au adunat 172.412 de puncte. Totul depinde acum de cum vor merge chinezoiacele la sărituri. Dacă vom obţine bronzul, aceasta va fi prima medalie a echipei din 2007 până acum.
Concursul României de la sărituri este deschis de Raluca Haidu, urmată de Cătălina Ponor care primeşte 14.933
La finalul celei de-a treia rotaţii, România a mai urcat o poziţie, până pe locul al patrulea. SUA este în continuare lideră, cu 135.129 de puncte, urmată de Rusia cu 135.413, China cu 132.263 şi Ro