Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce face serviciul care verifică plângerile împotriva primarilor

Publicat in Ziua Constanta, marți 11 octombrie 2011 ·

ZIUA de Constanţa continuă campania de prezentare a structurii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului cu Serviciul de Ordine Publică, care este condus de comisarul-şef de poliţie Ion Ruşescu.

După cum reiese şi din datele oficiale, pe lista principalelor atribuţii ale acestui serviciu sunt: coordonarea, îndrumarea şi evaluarea activităţii poliţiştilor din cadrul birourilor şi formaţiunilor de ordine publică şi poliţie rurală de la poliţiile municipale, orăşeneşti şi secţii, precum şi a celor de la birourile şi posturile de poliţie comunale, pe linia menţinerii ordinii şi liniştii publice. În aceeaşi categorie intră şi poliţiştii însărcinaţi cu protecţia patrimoniului public şi privat pe teritoriul dat în competenţă.

Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa mai dispune ori propune măsuri de perfecţionare a activităţii formaţiunilor de ordine publică, evaluează cauzele şi condiţiile care au determinat ori favorizat săvârşirea de infracţiuni, analizează periodic evoluţia fenomenului infracţional, iar în funcţie de concluziile desprinse, stabileşte direcţiile de acţiune şi măsurile ce urmează a fi întreprinse la nivelul structurilor subordonate pentru eficientizarea activităţii în domeniu, împreună cu şefii poliţiilor municipale şi orăşeneşti. Subalternii comisarului-şef de poliţie Ion Ruşescu coordonează, îndrumă şi evaluează activitatea poliţiştilor de proximitate pentru realizarea parteneriatului cu societatea civilă. Serviciul condus de comisarul-şef Ruşescu răspunde şi de creşterea numărului activităţilor de prevenire şi combatere a faptelor antisociale prin atragerea cetăţenilor la executarea misiunilor poliţiei şi asigură prezenţa permanentă şi activă a acestora în mijlocul comunităţii, pentru rezolvarea problemelor cu care aceasta se confruntă. Din informările oficiale mai reiese că Serviciul de O

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 52 minute
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 3 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 2 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 3 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum o ora
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°