Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorul sună prost pentru stelişti » Gardoş e în ghips, Tănase e incert!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 11 octombrie 2011 · ·

Criza de efectiv a roş-albaştrilor a fost acutizată de ”naţională”. Dodel are şanse mici să joace la Vaslui, în vreme ce Florin a ajuns în ghips după ce n-a nimerit mingea şi a tras în pămînt

Misiunea pe care a preluat-o Ilie Stan se complică de la o zi la alta. Gardoş şi Tănase au plecat la echipa naţională sănătoşi şi se întorc rupţi. Stoperul e deja la Bucureşti, cu piciorul în ghips. Steaua spera să-l folosească la Haifa, pe 20 octombrie, în etapa a treia a grupei din Europa League, dar a renunţat la idee din cauza accidentării. Florin a devenit indisponibil într-un mod stupid: la unul dintre antrenamentele conduse de Piţurcă a vrut să şuteze, dar n-a nimerit mingea, a tras în pămînt şi şi-a rupt glezna!

Pe moment, i s-a pus gheaţă şi i s-a recomandat repaus, dar după analize suplimentare, piciorul i-a fost imobilizat cu ghips. El oricum n-ar fi avut drept de joc în campionat foarte curînd, fiindcă mai are de ispăşit şapte meciuri din suspendarea de zece partide cu care a fost pedepsit că l-a accidentat grav pe pe Băcilă. Obiectivul roş-albaştrilor a devenit acum să obţină la "Recurs" reducerea sancţiunii şi să-l aibă apt după derby-ul cu Rapid, de pe 24 octombrie.

Pe termen scurt, dureri de cap mai mari dă Cristi Tănase. Dodel a primit o lovitură, tot la un antrenament cu "naţionala", ca şi Gardoş, şi a rămas în lotul lui Piţurcă, dar se antrenează separat. Steliştii s-au interesat de situaţia lui şi nu sînt convinşi că-l vor putea folosi vreun minut duminică, în derby-ul de la Vaslui.

Doi pot fi recuperaţi

Stan speră doar ca doctorul Paligora să-i "învie" pe Emeghara şi pe Geraldo, care au şanse bune să se refacă în două-trei zile. Steaua are nevoie de ei neapărat, altfel nu strînge patru fundaşi pentru meciul cu FC Vaslui! Dacă Emeghara şi Geraldo se vor însănătoşi, Steaua ar putea arăta astfel: Stanca - Eme

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 3 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 39 minute
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 4 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 3 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 6 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ambasadorul român în SUA despre programul Visa Waiver: „Ne așteptăm la unele evoluții în câteva săptămâni sau luni”

HotNews acum 2 ore
Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a afirmat, la Digi24, că se așteaptă la „unele evoluții” în ce privește readmiterea țării noastre în programul Visa Waiver. Muraru susține că nu există în momentul de față un impediment față de includerea

Ministrul Mediului, despre situația de la Praid: „O grămadă de instituții care au așteptat să se întâmple un dezastru.” Posibile demiteri la Apele Române

HotNews acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, vineri seară, la B1 TV, că au fost emise note de constatare ale Corpului de control al premierului cu privire la situaţia de la Salina Praid, iar şeful de la Apele Române, Sorin Lucaci, are termen până

Vremea

București
acum

30°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

26°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
vin.

17°/37°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°