Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor Constanţa nu a fost stabilită

Publicat in Ziua Constanta, marți 11 octombrie 2011 ·

Colegiul Medicilor Constanţa va organiza turul II al alegerilor pentru Comisia de Disciplină

Deoarece la alegerile pentru membrii din Comisia de Disciplină de la nivel teritorial, organizate de Colegiul Medicilor Constanţa în perioada 7 - 9 octombrie, nu s-a întrunit cvorumul, acestea vor fi repetate. Turul II va fi organizat în perioada 14 - 16 octombrie. „Comisia de disciplină are până la nouă membri. În primul tur al alegerilor s-au prezentat doar 27 dintre membrii Colegiului, astfel că în perioada 14 - 16 octombrie va fi organizat turul II. „Sunt sigură că la cel de-al doilea tur se vor prezenta un număr suficient de alegători, aşa cum ne-am obişnuit în România", a declarat preşedintele Colegiul Medicilor Constanţa, dr. Gabriela Dascăl. Potrivit acesteia, şi candidaturile pentru Comisia de Disciplină au fost stabilite cu dificultate. „Oamenii nu vor să facă parte dintr-o comisie care sancţionează", a mai adăugat preşedintele Colegiul Medicilor Constanţa. Mai jos, prezentăm lista finală privind candidaturile depuse pentru alegerea membrilor Comisiei de Disciplină de la nivelul Colegiului Medicilor Constanţa: prof. univ. dr. Ion Aşchie, prof. univ. dr. Mariana Aşhie, prof. univ. dr. Valeria Stroia, dr. Alina Mirela Dobrotă, dr. Adina Simona Grigoriu, dr. Adina Meşter, dr. Marian Stelian Pană, dr. Camelia Vreto. Colegiul Medicilor Constanţa va organiza turul II al alegerilor pentru Comisia de Disciplină

Deoarece la alegerile pentru membrii din Comisia de Disciplină de la nivel teritorial, organizate de Colegiul Medicilor Constanţa în perioada 7 - 9 octombrie, nu s-a întrunit cvorumul, acestea vor fi repetate. Turul II va fi organizat în perioada 14 - 16 octombrie. „Comisia de disciplină are până la nouă membri. În primul tur al alegerilor s-au prezentat doar 27 dintre membrii Colegiului, astfel că în perioada 14 - 16 octombrie va fi organizat turul II. „

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie scapă de condamnarea de 11 ani în dosarul mitei de 30 milioane euro / Zece ani de procese și zece judecători, până la prescrierea faptelor

HotNews acum 52 minute
Fostul primar al Sectorului 5 a scăpat de condamnarea de 11 ani și 8 luni de închisoare primită la instanța de fond, în dosarul în care era acuzat de luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani, după ce Curtea de Apel București a dispus mierc

Un minor a fost înjunghiat lângă o școală din București. Agresorii au fugit și sunt căutați de polițiști

Ziare.com acum 40 minute
Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 7 Poliție au fost alertați, miercuri, 19 martie, în jurul orei 13:30, în legătură cu un incident violent petrecut în Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit primelor inf

Moşteanu: Vreau să denunţ ipocrizia aşa-zişilor suveranişti de la AUR şi POT care au anunţat că sunt în grevă, nu au venit la şedinţă, însă au semnat prezenţa, pentru a-şi lua indemnizaţia de şedinţă de 261 de lei / Daniel Suciu: Se va discuta în BP

News.ro acum o ora
Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a denunţat, miercuri, în plen, ”ipocrizia aşa-zişilor suveranişti de la AUR şi de la POT care au anunţat că sunt în grevă, nu au venit la şedinţă, însă, cu maximă ipocrizie, au semnat prezenţa, pentru a-şi lua indemnizaţ

Crin Antonescu explică de nu vrea ca România să trimită trupe în Ucraina, „ci firme, companii”

HotNews acum 2 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliţiei PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, afirmă că România are puţine efective militare şi „în general, trupele de menţinere a păcii nu se iau din statele vecine”. „Nu trupe aş vrea să trimit în Ucraina, ci firme

Remus Pricopie a sesizat organele de anchetă cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri de către Călin Georgescu

Ziua Constanta acum 2 ore
Rectorul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative, Remus Pricopie, a anunțat că a sesizat miercuri organele de anchetă penală cu privire la săvârșirea infracțiunii 'de fals în înscrisuri', de către Călin Georgescu, potrivit unei postăr

RAR: 4 din 10 mașini verificate în 2024 nu ar fi trebuit să circule: Multe aveau defecțiune majore și periculoase

Wall-Street.ro acum 5 ore
Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 89.520 de vehicule la nivelul întregii ţări şi au constatat că 40,01% aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au

Anamaria Gavrilă poate candida în cursa prezidențială din luna mai. Decizia CCR SURSE

Adevarul acum 52 minute
Șefa POT, Anamaria Gavrilă, poate candida la alegerile din luna mai. CCR a respins contestațiile depuse în cazul său, potrivit surselor „Adevărul”.

DNSC avertizează asupra unei campanii phishing în desfăşurare, atribuită grupării Konni asociată cu actorii statali nord coreeni / Cum funcţionează atacul / Infractorii cibernetici folosesc inclusiv Dropbox sau GoogleDrive / Recomandări

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează, miercuri, asupra unei campanii phishing în desfăşurare, atribuită grupării nord coreene Konni. Atacatorii urmăresc infectarea iniţială a utilizatorilor vizaţi prin ataşarea unor fiş

Consiliul Concurenţei strânge probe privind o posibilă înţelgere de preţ pe piaţa serviciilor stomatologice

G4Media acum o ora
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa serviciilor stomatologice având ca obiect o posibilă înţelegere de preţ şi de a nu-şi racola angajaţii, strângând o serie de probe în acest sens, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, direct

Arad: Copilă de 13 ani, violată timp de 4 ani de tatăl vitreg, cu voia mamei

Mediafax acum 41 minute
Potrivit procurorilor, „în perioada cuprinsă între anul 2020 și luna septembrie a anului 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin constrângere fizică/psihică și profitând de imposibilitatea persoanei vătămate minore (în vârstă de 13 ani

Vremea

București
acum

10°
mie.

-0°/10°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
Iasi
acum

12°
mie.

1°/12°
joi

2°/13°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/9°
joi

-0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/12°
Timisoara
acum

mie.

-1°/8°
joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°