Pentru Bogdan Ghiu deconstrucţia nu-i o formulă de alţii inventată, ci o practică intelectuală, un mod de a problematiza critic pe viu ameninţările, manipulările şi capcanele lumii globale sau condiţia umanului în „evul media“. Nici poezia sa puternic marcată de reflecţia poststructuralistă asupra textului, nici eseistica sa filozofică, in-formată de gândirea franceză a lui Bataille, Debord, Foucault, Derrida, Deleuze, Guattari, Bourdieu, Baudrillard, nu pot fi înţelese în afara acestei practici reflexive. Cel mai recent volum personal – Contracriza – marchează însă trecerea pe un alt nivel, mai „pozitiv“ şi mai „constructiv“. Desigur, şi ca poet, şi ca eseist, Ghiu e un tip „impopular“, cu un discurs dificil, ale cărui alunecări paradoxale sau dislocări de semnificaţie îl amintesc, uneori, pe maestrul Derrida nu numai în literă, ci şi în spirit. Atenţie însă: în laboratorul său experimental, de nişă, greu accesibil profanilor, acest gânditor-artist subversiv şi versatil testează, acum, o „armă neconvenţională“ de care mediile ideologico-politice ar putea profita, dacă ar avea inteligenţa necesară.

Toată lumea vorbeşte astăzi – la noi şi aiurea – despre Criză şi despre urgenţa „măsurilor anticriză“, pe care doctrinarii libertarianismului corporatist le asimilează, de regulă, abolirii statului social, identificând „modernizarea statului“ cu simplificarea lui în vederea eficientizării. În mod alarmant, unii dintre ei lasă a se înţelege că, la limită, democratizarea societăţii ar reprezenta o frână şi un balast. Diagnosticul lui Bogdan Ghiu într-acolo bate: „Criza ca guvernare şi politică. Sunt lichidate câştiguri, cuceriri democratice vechi de peste 100 de ani, adică foarte recente, de o mare fragilitate, care acum îşi demonstrează precaritatea. «Modernizarea» Statului prin lichidarea societăţii“. Cu precizarea că „«modernizarea» şi «reformarea» Statului nu