Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţionarii RRC au prelungit cu un an un credit de 1,2 mld. dolari de la Rompetrol

Publicat in Ziarul Financiar, marți 11 octombrie 2011 ·

Acţionarii Rompetrol Rafinare (RRC), compania care deţine rafinăria Petromidia, au aprobat prelungirea cu un an a unui credit de 1,2 mld. dolari contractat de companie de la acţionarul majoritar, grupul Rompetrol deţinut de kazahii de la KazMunaiGaz.

Grupul Rompetrol a împrumutat anul trecut Rompetrol Rafinare cu 1,2 miliarde de dolari, însă această sumă cuprinde şi refinanţarea unor credite mai vechi ale RRC către acţionarul majoritar, în valoare de 904 mil. dolari.

Potrivit înţelegerii dintre cele două părţi, creditul este garantat cu gaj asupra unor instalaţii ale companiei, asupra participaţiilor deţinute la Rompetrol Downstream şi în alte subsidiare, precum şi asupra unor creanţe ale companiei. În plus, acţionarul majoritar poate solicita oricând rambursarea sumei de 350 mil. dolari prin orice modalităţi de plată, inclusiv conversia în acţiuni. Restul sumei, de 850 mil. dolari, va fi returnată la scadenţă, în septembrie 2012.

Posibilitatea majorării capitalului social al Rompetrol Rafinare prin conversia unor datorii de 350 mil. dolari ar putea pune mari probleme în special statului român, care a redevenit acţionar în companie prin conversia obligaţiunilor nerăscumpărate în 2010 de kazahi. Potrivit ultimelor raportări disponibile, Ministerul Finanţelor deţine 44,7% din acţiunile Rompetrol Rafinare, în timp ce kazahii deţin prin mai multe entităţi un pachet de 54,6%. Statul a primit acţiunile în contul unor obligaţiuni de 516 mil. euro. Acţiunile valorează însă pe bursă doar 205 mil. euro, la preţul actual de 0,0449 lei (al acţiunilor RRC).

În cazul în care compania îşi majorează capitalul social, participaţia statului va fi diluată, iar valoarea ei va scădea şi mai mult.

Acţionarii Rompetrol Rafinare au mai mandatat Consiliul de Adminis­traţie să încheie acte privind vânzarea sau achiziţia de active care reprezintă peste 20% din act

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°