Fostul premier Iulia Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare. Decizia strică relaţiile Ucrainei cu UE, SUA şi Rusia.
Lidera opoziţiei din Ucraina a fost găsită vinovată de abuz de putere. Aflată în arest preventiv de la 5 august, Timoşenko a fost judecată pentru că a semnat în 2009, fără autorizarea guvernului pe care îl conducea, acorduri cu Rusia în domeniul gazelor. „Tribunalul a decis să o declare pe Iulia Volodimirovna Timoşenko vinovată şi să o condamne la şapte ani de închisoare", a anunţat judecătorul în sentinţă.
De asemenea, i-a interzis de asemenea opozantei actualei puteri ucrainene să exercite funcţii oficiale timp de trei ani. „În ianuarie 2009, Iulia Timoşenko, fiind prim-ministru, şi-a folosit autoritatea şi prerogativele în scopuri infracţionale, comiţând acte care depăşesc clar drepturile şi autoritatea sa", a afirmat anterior judecătorul Rodion Kireev.
Magistratul a subliniat că aceste acorduri „au avut consecinţe dure pentru Naftogaz, pierderi de 1,5 miliarde de grivne", echivalentul a circa 190 de milioane de dolari. În consecinţă, tribunalul îi ordonă Iuliei Timoşenko „să ramburseze pierderile acestei companii", a declarat judecătorul Kireev. Contractele pentru care Timoşenko plăteşte acum cu libertatea au pus capăt unui conflict între Kiev şi Moscova, care a perturbat grav aprovizionările cu gaz rusesc ale Uniunii Europene. Înainte ca judecătorul să vorbească, Timoşenko a spus Curţii: „Ştiţi foarte bine că sentinţa nu este pronunţată de judecător, ci de preşedintele Ianukovici. Oricare va fi sentinţa, lupta mea va continua", a spus ea.
CEDO, ultima soluţie
În timp ce Kireev citea sentinţa, fosta eroină a „revoluţiei portocalii" s-a ridicat în picioare, pentru a se adresa publicului, şi a spus că decizia instanţei arată că „Ucraina s-a întors în anul 1937", când teroarea stalinistă era î