Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clanurile de interlopi care terorizează Clujul

Publicat in Adevarul, marți 11 octombrie 2011 ·

Personaje din lumea interlopă a Clujului, precum Gore şi fiii lui, Adalbert Valentin Şule, zis şi Tinuţ, sau Vlad Alexandru Ţepeş au terorizat Clujul de-a lungul ultimilor ani.

Ultimul caz care a făcut vâlvă în Cluj este cel al interlopului Marius David, poreclit Gore, care, în urmă cu două luni, l-a înjunghiat, pe holul Unităţii de Primire Urgenţe, pe brancardierul care îl îngrijea. Gore a fost reţinut de poliţişti şi, ulterior, arestat preventiv. El este cercetat acum, după gratii, fiind acuzat de tentativă de omor.

Fiul minor al interlopului Gore a fost din nou reţinut pentru scandal

Florin Marius David este un cunoscut interlop clujean, aflat de multe ori în atenţia autorităţilor. Ultimul incident în care a fost implicat, înainte de a înjunghia brancardierul de la Urgenţe, s-a derulat în primăvara acestui an, când Gore s-a automutilat pe o stradă din Mănăştur, în urma unei controverse pe care a avut-o cu soţia lui. Atunci, a fost internat pentru un control psihiatric în urma acestor evenimente.

Gore l-a înjunghiat pe brancardierul care îl îngrijea

Aşchia nu sare departe de trunchi

În timp ce unii dintre temuţii interlopi clujeni se află după gratii, alţii continuă să terorizeze clujenii. Este şi cazul fiului minor al lui Gore, Sami David, care a fost implicat în mai multe incidente în luna august a acestui an. Băiatul a fost reţinut de două ori de poliţişti: pentru transport de droguri şi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În urmă cu câţiva ani, grupul Ţepeş făcea şi el ravagii în lumea interlopă a Clujului. Liderul grupului, Vlad Alexandru Ţepeş, fost bodyguard, a fost arestat preventiv în 2005, pentru şantaj şi constituirea unui grup de criminalitate organizată. Ţepeş şi mâna sa dreaptă, Adalbert Valentin Şule, zis şi Tinuţ, au fost condamnaţi, alături de alţi mem

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 7 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 5 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 6 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 8 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 5 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 10 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 12 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°