Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La greci se poate. Retrogradată pentru blaturi, Asteras Tripolis a fost reprimită în prima ligă

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 11 octombrie 2011 ·

La greci se poate. Retrogradată la finele lui septembrie, pe motiv de implicare în trucarea unor meciuri din sezonul trecut, Asteras Tripolis a fost reintegrată azi în SuperLeague.

La judecarea apelului introdus de club, Liga s-a trezit dintr-o dată că n-are suficiente probe pentru a demonstra aranjamentele. Inclusiv suspendarea pe 3 ani şi amenda de 300.000 de euro aplicate preşedintelui grupării, Giorgios Borovilos, au fost şterse.

Asteras e deocamdată singurul iertat dintre cele trei cluburi retrogradate pentru blaturi. Olympiakos Volos şi Kavalas, tovarăşele de suferinţă, vor evolua în liga de amatori.

Cum în SuperLeague au rămas astfel două locuri vacante, Larrisa şi Panseraikos, retrogradate sportiv la finele sezonului trecut, speră să revină şi ele în divizia de elită. O decizie în acest sens se va lua săptămîna viitoare.

La noi, nu

Universitatea Craiova a fost dezafiliată de FRF pe motiv că s-a adresat unui tribunal civil. Spre deosebire de greci, cînd la noi s-a pus problema iertării clubului, oficialii au spus că "oricum nu se mai poate face nimic în acest sezon".

La greci se poate. Retrogradată la finele lui septembrie, pe motiv de implicare în trucarea unor meciuri din sezonul trecut, Asteras Tripolis a fost reintegrată azi în SuperLeague.

La judecarea apelului introdus de club, Liga s-a trezit dintr-o dată că n-are suficiente probe pentru a demonstra aranjamentele. Inclusiv suspendarea pe 3 ani şi amenda de 300.000 de euro aplicate preşedintelui grupării, Giorgios Borovilos, au fost şterse.

Asteras e deocamdată singurul iertat dintre cele trei cluburi retrogradate pentru blaturi. Olympiakos Volos şi Kavalas, tovarăşele de suferinţă, vor evolua în liga de amatori.

Cum în SuperLeague au rămas astfel două locuri vacante,

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vaccinarea anti-HPV va fi gratuită până la 26 de ani. Legea a fost promulgată de Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea prin care vaccinarea gratuită anti-HPV este extinsă până la vârsta de 26 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Până acum, vaccinare era gratuită împotriva HPV pentru fetele cu vârsta în

BREAKING Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia e definitivă

HotNews acum 44 minute
Curtea de Apel Cluj a respins apelul formulat de fosta ministră a Sănătății și a dispus condamnarea definitivă a Sorinei Pintea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. știre în curs de actualizare

Președintele Nicușor Dan și regele Felipe al Spanie, în vizită la Centrul de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu

Ziua Constanta acum o ora
Nicușor Dan și Regele Spaniei merg, marți, în vizită la Centrul de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, anunță Administrația Prezidențială. Președintele Nicușor Dan are programată, marți, de la ora 10.20, o vizită la Centrul de Instruire Întrun

Banner uriaş cu mesajul „STOP LGBT”, instalat pe o clădire abandonată din Bucureşti înainte de Bucharest PRIDE 2025

Ziua Constanta acum o ora
Un banner uriaş cu mesajul ”STOP LGBT” a fost instalat pe o clădire abandonată din Bucureşti, sesizarea fiind făcută de organizaţia MozaiQ, aspect pe care l-a semnalat pe rețelele de socializare. ”România este tot mai frecvent atacată de curente ext

Friedrich Merz propune o nouă direcție în relația cu Donald Trump: „Trebuie să vorbim cu el, nu despre el”

Mediafax acum 27 minute
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a afirmat că este momentul ca relațiile cu președintele american Donald Trump să fie tratate diferit. Aflat la Berlin, la o conferință de afaceri, Merz a cerut ca abordarea Germaniei față de Trump să se schimbe.

INHGA Mai multe județe din țară se află sub cod galben și portocaliu de inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Hidrologii de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au emis o avertizare de inundații valabilă pentru mai multe județe din țară. Astfel, în intervalul 06.06.2025 ora 12:00 – 07.06.2025 ora 12:00, mai multe județe din țară se a

Comisia Europeană a lansat un apel de proiecte în valoare de 5 milioane de euro pentru consolidarea reţelei europene de ”fact-checkers”, care evaluează acurateţea informaţiilor publice

G4Media acum 57 minute
Comisia Europeană a lansat un apel de proiecte în valoare de 5 milioane de euro pentru consolidarea reţelei europene de verificatori de fapte (fact-checkers), anunţă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). V

Farul Constanța l-a transferat pe atacantul Jakub Vojtus

Ziua Constanta acum o ora
Atacantul slovac Jakub Vojtus este noul jucător al Farului Constanța, după ce a semnat un contract valabil pentru următorii doi ani. Născut în 1993, în Slovacia, Jabuk Vojtus (care are 1,87 m înălțime), este fost internațional U21, U19, U18, U17, U1

Ministerul Dezvoltării: Aproape ȘAPTE milioane de hectare, cadastrate gratuit pentru cetăţeni

Gandul acum 2 ore
Aproape şapte milioane de hectare au fost cadastrate gratuit pentru cetăţeni, prin proiecte finanţate în general din fonduri europene. De asemenea, ANCPI are în derulare lucrări în peste 2.700 de unităţi-administrativ teritoriale. „Agenţia Naţională

Casa Albă a aranjat un apel telefonic între Donald Trump și Elon Musk pentru a calma spiritele după disputa publică aprinsă

HotNews acum 3 ore
Consilierii de la Casa Albă au programat pentru vineri o convorbire telefonică între președintele american Donald Trump și fostul său aliat Elon Musk, după cearta publică uriașă cu replici tăioase de ambele părți și amenințări, a informat publicația

Vremea

București
acum

33°
vin.

19°/33°
sâm.

19°/30°
dum.

16°/30°
lun.

19°/31°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/29°
dum.

16°/29°
lun.

18°/24°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

15°/23°
dum.

18°/24°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

18°/28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/29°
lun.

17°/22°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/32°
dum.

20°/33°
lun.

15°/25°