Ambasadorul Franţei în România, Henri Paul, a declarat ieri, la Craiova, că nu există tensiuni între cele două guverne din cauza problemelor cauzate de comunitatea romă şi că este posibil ca aceste tensiuni să fie create de cineva. Ambasadorul a pus jignirile aduse românilor de televiziunile franceze pe seama libertăţii de exprimare.
Invitat de prefectul de Dolj să ia pulsul comunităţii rome din Dolj, ambasadorul Franţei s-a întâlnit ieri cu mai mulţi reprezentanţi ai etniei, care i s-au plâns de viaţa grea din România. „Statul nu ne oferă posibilităţi, de aia emigrăm. Fraţii noştri europeni ne permit să cerşim, să cântăm, să muncim la negru“, a spus unul dintre reprezentanţii romilor. „Sunt sensibilizat de discursul dumneavoastră (...) Consider că fondurile europene trebuie utilizate în favoarea romilor, aşa cum s-a întâmplat cu succes în Spania. Eu nu fac parte dintre cei care cred că romii nu pot fi integraţi în societate“, a spus Henri Paul.
I-auzi, ia!
Văzându-se ascultaţi, unii dintre romii prezenţi au plusat şi au dat vina pe români pentru situaţia lor. „Românii au luat milioane de euro pentru proiectele despre romi şi nu au angajat nici unul. Noi aici trebuie să ne dezvoltăm. Nu avem ceva rău în sânge, ci sărăcia ne face să plecăm şi să uităm respectul faţă de om. Ne place să muncim, dar nu avem ajutor“, a declarat alt rom, aparent convins de ceea ce spune. Ambasadorul a dat înţelegător din cap şi i-a cântat în strună spunând: „Este în primul rând o problemă de sărăcie şi cu asta spun totul“. La cuvânt s-a înscris alt rom, care crede că femeia de etnie romă nu are şanse în societate. „Este o problemă pentru femeia romă. Suntem lezaţi. Avem tineri care caută un loc de muncă, avem oameni care ştiu meserie, dar nu au diplomă. La aceste proiecte aş vrea să lucreze numai romi“. Altă persoană i-a dat ambasadorului o idee pe care ace