Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bobocii liceelor din Alba Iulia au şansa de a deveni “Miss şi Mister Alba24″

Publicat in Alba24, miercuri 12 octombrie 2011 ·

Liceele din Alba Iulia se află la ceas de sărbătoare, iar asta deoarece bobocii aşteaptă cu nerăbdare să fie declaraţi frumoşii generaţiei lor. Sezonul balurilor începe în acest sfârşit de săptămână cu Balul Bobo(epo)cilor de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice, iar evenimentul de vineri este un bun prilej pentru ca Alba24 să dea startul “Miss şi Mister Alba24″.

Tinerii vor avea un motiv în plus să se întreacă în isteţime şi carismă, pentru că în juriu se vor afla doi reprezentanţi ai redacţiei noastre pregătiţi să ofere celor mai informaţi concurenţi câte un MP4 Player şi binemeritatul titlu de “Miss şi Mister Alba24″.

Pentru că ne-aţi fost alături şi pentru că dorim ca şi noi să vă fim alături în cele mai importante momente, Alba24 a încheiat un parteneriat cu organizatorii balurilor bobocilor de la 6 licee din Alba Iulia. Este vorba despre Liceul de Muzică şi Arte Plastice, Liceul cu Profil Sportiv din Alba Iulia, Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan”, Colegiul Tehnic “Alexandru Domşa”, Colegiul “Apulum” şi Colegiul Economic “Dionisie Pop Marţian”, unde ne vom alătura reprezentanţilor juriului pentru a descoperi, între participanţi, tinerii care merită să fie desemnaţi “Miss şi Mister Alba24″.

Frumoşii Alba24 vor primi din partea noastră câte un MP4Player şi vor intra în cursa pentru un premiu-surpriză. Pozele lor vor fi postate pe site, iar perechea cea mai votată va câştiga marele premiu.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=46512

Liceele din Alba Iulia se află la ceas de sărbătoare, iar asta deoarece bobocii aşteaptă cu nerăbdare să fie declaraţi frumoşii generaţiei lor. Sezonul balurilor începe în acest sfârşit de săptămână cu Balul Bobo(epo)cilor de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice, iar evenimentul de vineri este un bun prilej pentru ca Alba24 să dea startul “Miss şi Mister Alba24″.

Tinerii vor avea un motiv în plus să

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 13 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 7 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 6 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 12 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 11 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 13 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 10 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°