Joi, săptămâna trecută. Staţia Piaţa Victoriei, spre Piaţa Unirii. Ora 18.
Trenul intră în staţie şi te prinzi că nu-ţi va fi uşor să ieşi. Pe peron se dau lupte. Două gospodine mature şi tocmai bune de sumo, bine dotate cu sacoşe, ochesc prin geam locurile libere. Se proptesc în mijlocul uşilor. N-apucă să se deschidă, se-nfig de-a latul, mişcare absolut imposibilă dacă nu e exersată, cu genţile deasupra capului, blochează ieşirea, ţipete, înjurături, nesimţitelor, ba tu cu neamul tău. Mi-aduc aminte de Seinfeld... când s-a aruncat Newman în piscina goală, urlând din toţi bojocii: boii, la o parteeee! Boii eram noi, cei care n-apucam să coborâm.
Cele două dulapuri plonjaseră pe locuri, aruncaseră şi două sacoşe pentru alte două colege mai sfrijite: "Hai Reluţo, strigă prima umflată, dacă nu te baţi în viaţă, te calcă mârlanu’n picioare". Ceea ce era adevărat.
Blonda şi bodigardul
Pe primul scaun de lângă uşă, Piţi, lăbărţată cu piciorul peste picior.
Să-i măsori anvergura. Să-i adulmeci deodorantul de 8 roni cincizeci. Când vorbeşte la telefon. Când molfăie guma şi-ţi sparge balonaşul în faţă, umplându-te de precipitaţii până la vomă.
Dincolo de ea, scandal. Un bodigard de metrou cam de unu nouăzeci s-a înfipt într-o blondă provenită din brunetă, fiindcă blonda provenită scotea măscări peste măscări la telefon, şi-n metrou erau şi copii. Şi lume indignată. Nu vă zic ce-a ieşit. Cum şi-a dat blonda blondul jos şi a rămas bruneta. Şi-a pus poalele-n cap, l-a umplut pe ăla de lături. Bodigardul, care primise întărituri, i-a zis blondei: doamnă nu e permis, sunt copii, aveţi un comportament indecent. Aia a sărit pe el. El a urlat la ea şi a speriat-o.
Şi ce să vezi? Hodoronc-tronc, o pipernicită, blond pai, a sărit ca arsă: domnule, nu mai urla, unii citeşte! Bodigardul, siderat. I-a sărit un tânăr atle
