Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producătorii de ţigarete speră în diminuarea continuă a pieţei negre

Publicat in Curierul, miercuri 12 octombrie 2011 ·

Gilda Lazăr (JTI): Piaţa neagră poate fi impulsionată atât de factori psihologici, cât şi de factori economici precum cursul de schimb folosit la calculul accizei şi inflaţia

Datele furnizate ieri de compania de cercetare Novel Research au confirmat scăderea pieţei negre a ţigaretelor, aceasta ajungând în septembrie la nivelul din luna mai, respectiv 11,8%, cu toate că în luna august atinsese cota de 15,7%.

"Rezultatele pe septembrie sunt încurajatoare şi sperăm că piaţa neagră va continua să scadă. Chiar dacă era comparabil cu cel din alte ţări europene, nivelul uşor crescut din luna iulie a arătat clar că eforturile conjugate pentru combaterea comerţului ilicit nu trebuie abandonate, ci intensificate. Pentru că piaţa neagră poate fi impulsionată atât de factori psihologici, cât şi de factori economici concreţi: cursul de schimb folosit la calculul accizei, inflaţia, transpunerea unor reglementări europene care presupun costuri suplimentare, nivelul veniturilor populaţiei, dar şi creşterea cheltuielilor în perioada iernii", a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI România.

Subliniind eforturile autorităţilor în combaterea comerţului ilicit, Adrian Popa, Director CORA, BAT România şi-a exprimat şi el speranţa că "limitarea contrabandei va rămâne şi pe viitor o prioritate pentru instituţiile competente". "Este nevoie ca publicul să fie conştient că ţigaretele contrafăcute nu prezintă nicio garanţie din punct de vedere igienico-sanitar sau al calităţii", a mai spus Popa.

Trebuie îmbunătăţit cadrul legislativ unitar

La rândul său, Andrei Vasilescu, Director Corporate Affairs, Philip Morris România consideră că pentru menţinerea comerţului ilicit pe un trend descendent este nevoie în continuare de îmbunătăţirea cadrului legislativ unitar care să reglementeze contrabanda şi evaziunea fiscală d

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 5 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 7 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 11 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Fake news dezmințit de Jandarmeria Română. Niciun jandarm nu a demisionat după ce și-a întâlnit părinții la un protest din Capitală

Ziare.com acum 9 ore
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală și-ar fi dat demisia după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false, a anunțat lun

Patriarhia Română a lansat „Calendar Ortodox”, o aplicație pentru telefoanele mobile

HotNews acum 12 ore
Patriarhia Română a anunțat luni, 27 ianuarie, lansarea aplicației „Calendarul Ortodox”, unde utilizatorii pot afla care sunt sfinții sărbătoriți în fiecare zi, pot citi detalii despre viețile acestora și slujbele care se țin în biserică. Aplicația

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°