Trebuia generalul Antonescu să angajeze singură Armata Română într-o operaţiune militară complexă cum a fost cea de cucerirea a oraşului Odessa? Era pregătită Armata Română pentru o asemenea ofensivă? Care a fost opinia clasei politice româneşti despre acţiunea de cucerire a Odessei? Au răspuns la aceste întrebări, precum şi la multe altele, istoricii militari Manuel Stănescu şi Călin Hentea, într-o dezbatere televizată prilejuită de lansarea numărului din luna octombrie a revistei HISTORIA. Discuţia, a fost moderată de Ion M. Ioniţă şi a fost transmisă în direct pe site-ul adevarul.ro şi historia.ro.

La 27 iulie 1941, motivând desfăşurarea operaţiunilor militare la flancul sudic al frontului, Adolf Hitler a solicitat Conducătorului statului român, generalul Antonescu, continuarea acţiunilor militare şi dincolo de Nistru. Acesta a răspuns, la 31 iulie, declarând că „va merge până la capăt”, că „nu pune niciun fel de condiţii şi nu discută cu nimic această cooperare militară într-un nou teritoriu”, că are „deplină încredere în justiţia pe care Führer-ul cancelar Adolf Hitler o va face poporului român”. Făcând acest lucru, Antonescu urmărea să obţină sprijinul Germaniei în vederea reîntregirii graniţei de vest a ţării.

După eliberarea părţilor centrale şi sudice ale Basarabiei, cea mai importantă operaţiune desfăşurată de România pe Frontul de Est a fost campania Armatei a 4-a pentru cucerirea Odessei, desfăşurată între 8 august şi 16 octombrie 1941.

La cererea generalului Ion Antonescu, în bătălia de la Odessa au fost angajate în principal forţe române. „Atitudinea sa – consemnează istoricul german Rudolf Forstmeier – oglindea din nou optimismul pe care, în pofida pierderilor grele din primele două zile ale atacului, comandamentul român continua să-l păstreze în ceea ce priveşte o victorie asupra ruşilor la Odessa".

@N_P