Dacă unele ţări din Balcani se îndreaptă, cât de cât, către Uniunea Europeană, negocierile acesteia cu Turcia sunt total îngheţate. În 2005, aceste discuţii au fost lansate într-un context de deschidere şi optimism, pentru a se împotmoli total.
Franţa, dar şi Germania, fac parte dintre ţările fondatoare ale Uniunii Europene care nu cred că Turcia, ţară cu 78 de milioane de locuitori, are vocaţia integrării, ci doar aceea de a deveni un partener privilegiat. Marea Britanie, Suedia şi Italia însă consideră că intrarea Turciei în Uniune ar fi un lucru bun şi nu se tem că Europa ar putea fi "invadată" de musulmanii săraci din Anatolia.
În raportul Bruxelles-ului sunt subliniate însă motivele concrete, tehnice, care frânează negocierile de integrare. Chiar dacă economia Turciei este extrem de dinamică, în materie de democraţie, guvernul de la Ankara mai are mult de făcut, de exemplu în privinţa libertăţii presei. La aceasta se mai adaugă litigiile legate de insula Cipru, care rămîne împărţită între ciprioţii greci şi cei turci. Iar în condiţiile în care, anul viitor, începând cu luna iulie, Republica Cipru (altfel spus partea greacă, recunoscută pe plan internaţional), va prelua preşedinţia Uniuniii Europene, Ankara se simte de-a dreptul jignită.
De altfel, guvenul turc condus de aşa-zişii islamişti moderaţi a început de mai multă vreme să-şi orienteze politica externă în alte direcţii decât Uniunea Europeană. Şi chiar şi în Turcia, conform unor sondaje, majoritatea populaţiei nu mai este favorabilă unei integrări europene. Pentru securitatea lor şi pentru prosperitatea lor economică, turcii consideră că au nevoie de relaţii bune mai degrabă cu vecinii, cu zona Orientului Mijlociu, decât cu Uniunea Europeană sau cu Statele Unite. Iar atunci când trebuie să stea la coadă ore şi ore şi să piardă chiar zile întregi pentru a obţine o viză de intrare în
