Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culturile de maci pentru opiu, tot mai numeroase în Afganistan

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 12 octombrie 2011 ·

Cultivarea şi producţia de opiu s-a intensificat în Afganistan, în 2011, şi s-a răspândit în zone declarate anterior \"fără opiu\", în ciuda eforturilor crescute de a distruge câmpurile de maci ale fermierilor afgani, potrivit unui raport al ONU, citat de \"New York Times\". Sursa: Reuters

Agenţia de Control a Drogurilor a anunţat că insecuritatea şi preţul tot mai mare al drogurilor din Afganistan (statul recunoscut ca cel mai mare producător de opiu din lume) au fost factorii decisivi care au condus la o creştere cu 7% a terenurilor cultivate cu mac. A fost al doilea an la rând în care a crescut recolta.

Este un semnal de alarmă pentru oficialii afgani şi cei occidentali, care au cheltuit sute de milioane de dolari încercând să submineze operaţiunile de trafic de opiu şi reţelele insurgenţilor care profită de pe urma lor, în timp ce fermierii au promis să schimbe recoltele cu unele legale, de grâu, rodii sau şofran.

Droguri ieftine

Eforturile lor au fost insuficiente, se pare, pentru că puterea economică din spatele traficului ilegal de droguri este din ce în ce mai mare - un acru de pământ poate produce opiu în valoare de peste 4.000 de dolari. Oficialii se confruntă, de asemenea, cu o tot mai mare dependenţă de droguri - tot mai mulţi afgani profitând de oferta relativ ieftină de opiu şi heroină de bună calitate.

Valoarea opiului produs în Afganistan se va dubla în acest an, ajungând la 1,4 miliarde de dolari, circa 9% din întreaga economie afgană, iar preţurile continuă să crească şi terenurile cuvltivabile îşi revin după o infecţie care a afectat recolta de anul trecut.

Terenuri întinse

"Este extrem de dificil să-i convingem pe fermeri şi pe proprietarii de terenuri să nu mai cultive mac, iar pe traficanţi să oprească operaţiunile ilegale", a mărturisit Zarar Ahmad Muqbil, ministrul pentru lupta contra narcoticelo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 6 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 9 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 8 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°