Recent, primul ministru bulgar şi lider al partidului „Cetăţeni pentru dezvoltarea europeană a Bulgariei”, Boiko Borisov, a atras din nou atenţia opiniei publice. El a refuzat un titlu de onoare acordat de Uniunea Artiştilor Plastici. De ce, aflăm de la corespondentul RFI la Sofia, Petio Petkov.
În mod surprinzător, lui Borisov, pompier de meserie, proprietar al celei mai mari firme de pază din Bulgaria, i-a fost decernat titlul de membru de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici. O parte din conducerea Uniunii a ales acest mod caracteristic trecutului nu atât de îndepărtat de a-i mulţumi primului ministru pentru „înalta sa contribuţie la rezolvarea, în favoarea artiştilor plastici, a disputei cu Universitatea din Sofia pentru clădirea în care se află cea mai mare galerie de artă din capitală”.
Iniţial, ceremonia decernării urma să aibă loc în cabinetul premierului sub forma unei întâlniri cu conducerea organizaţiei. După ce şi-a dat seama că o astfel de acţiune ar putea afecta negativ imaginea sa în ajunul alegerilor prezidenţiale şi a localelor din 23 octombrie, Borisov a declinat oferta. Premierul a declarat că decoraţia nu costă mai mult de 1-2 euro şi nu este atât de importantă pentru el.
Răul însă a fost făcut. Comentariile ironice ale liderilor opoziţiei nu vor putea fi blocate. Pentru a turna gaz pe foc, oficialii Uniuni Artiştilor Plastici au anunţat că decernarea a fost doar amânată.
Între timp, ministrul Culturii, Vejdi Raşidov, a vorbit - nu în glumă - despre potenţialul de artist al lui Borisov, comparând desenele pictate în el în timpul şedinţelor de lucru ale guvernului cu cele ale lui Picasso şi Gauguin, care şi-a dezvoltat talentul la vârsta de 41 de ani.
A urmat reacţia profesorului Velislav Minekov, preşedinte al Comisiei de control al Uniunii, care a acuzat, într-o scrisoare deschisă, o parte din conducerea organ