O fată de 12 ani din Târgu-Mureş a adunat peste 9.000 de ilustrate din 78 de ţări ale lumii la concursul „Cărţile poştale îţi arată lumea", lansat de Poşta Română în luna iunie.
Boni Zsuzsanna este la un pas de a intra în Cartea Recordurilor, după ce a reuşit performanţa de a aduna peste 9.100 de cărţi poştale din 78 de ţări ale lumii. Zsuzsanna a răspuns provocării lansate de Poşta Română, care, în luna iunie, a iniţiat concursul „Cărţile poştale îţi arată lumea" şi a reuşit să adune într-un timp record nu mai puţin de 9.124 de ilustrate. Concursul a durat din luna iunie până în septembrie. Ajutată de profesorul de Geografie Kortesi Sandor, fetiţa a trimis sute de e-mailuri şi scrisori în întreaga lume, prin care ruga oamenii să-i trimită cărţi poştale.
Scrisoarea profesorului
„Am scris o scrisoare în care precizam detalii despre concurs, apoi am tradus-o în mai multe limbi şi am trimis-o tuturor cunoscuţilor mei, care la rândul lor au dat-o mai departe. Astfel, vestea despre concurs a ajuns în întreaga lume", spune profesorul. Szuszanna a participat la concurs cu cele 9.144 de cărţi poştale primite până la finalul acestuia, dar în prezent acestea continuă să sosească, numărul lor depăşind 10.000. Zsuzsannei i-au plăcut cărţile poştale mai deosebite. „Am primit cărţile poştale din toată lumea, dar cele mai mult mi-a plăcut o carte poştală 3D şi una în care era un pliculeţ de ceai, care au venit din Germania", a spus eleva.
Carte poştală de la Polul Sud
Cea mai îndepărtată carte poştală care urmează să sosească pe adresa fetei este trimisă tocmai de la Polul Sud. „Acolo am contactat nişte cercetători, dar aceştia aşteaptă să ajungă la ei un vas care sparge gheaţa. Atunci vor reuşi să trimită cartea poştală pe adresa fetei. Pentru concurs am primit ilustrate şi din Australia, Noua Zeelandă, Insulele Samoa sau Hawaii. C