Opera Naţională Bucureşti, prima scenă lirică a ţării, deschide stagiunea 2011-2012 duminică, 16 octombrie, de la ora 18.30, cu cea mai recentă premieră a sa: opera „Oedipe”, de George Enescu. Pezentată în premieră în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu”, anul acesta, noua montare a celei mai cunoscute lucrări lirice româneşti îi aduce pe scenă pe îndrăgiţii artişti ai ONB, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Regia spectacolului aparţine Andei Tabacaru-Hogea, scenografia este semnată de Viorica Petrovici, coregrafia de Răzvan Mazilu, iar maestru de cor, respectiv maestru cor de copii, sunt Stelian Olariu şi Vasile Corjos.
Iubitorii genului operei îl vor putea reasculta în rolul titular pe baritonul Ştefan Ignat, interpret deja consacrat al personajului Oedipe, alături de un invitat special, basul George Crăsnaru în rolul lui Tiresias, de Pompeiu Hărăşteanu (Phorbas), Vicenţiu Ţăranu (Teseu), Gabriel Năstase (Laios), Crina Zancu (Antigona), Antonela Bârnat (Meropa), Miruna Sturza (O femeie tebană). La reprezentaţia de duminică, 16 octombrie, se vor înregistra mai multe debuturi în roluri principale. Astfel, vor debuta Eugen Secobeanu în Creon, Liviu Indricău în Păstorul, Marius Boloş în Marele Preot, Paul Basacopol în Paznicul, Sidonia Nica în Iocasta şi Andrada Ioana Roşu în Sfinxul. De asemenea, va putea fi admirată prestaţia balerinilor ONB Bianca Stoicheciu, Virgil Ciocoiu, Alina Oprescu, Andra Ionete, Corina Tudosanu şi Raluca Ciocoiu.
Noua stagiune a Operei Naţionale Bucureşti se anunţă mai mult decât generoasă pentru public. Astfel, pe lângă titlurile deja intrate în repertoriu, iubitorii de balet vor avea parte de reluarea spectacolului „Don Quijote” de Ludwig Minkus (26 noiembrie), iar cei care îndrăgesc opera vor sărbători, împreună cu tot colectivul teatrului, 90 de ani de la instituţionalizare