Cum spuneam, acest serial este despre memorie şi istorie. Anul 1958 inaugura prăbuşirea politică a tatălui meu.

Anchetat sub acuzaţia de fracţionism, fostul veteran şi mare mutilat al Războiului Civil din Spania, director adjunct al Editurii Politice, şeful catedrei de socialism ştiinţific a Universităţii "C. I. Parhon" din Bucureşti, era exclus din PMR în februarie 1960 într-o şedinţă desfăşurată la editura unde lucrase începând din 1948. Din momentul declanşării anchetei (condusă de vicepreşedintele Comisiei Controlului de Partid, generalul de securitate Janos Vincze, cunoscut şi ca Ion Vinţe), tatăl meu a fost tratat ca un paria de foştii camarazi. Cu foarte puţine excepţii (familia Văleanu, familia Francisc şi Aurelia Mihai, farmacista Sanda Sauvard, prietena mamei mele din anii Războiului Civil şi, fireşte, rudele apropiate) nimeni nu ne mai călca pragul casei. Sora mea Rodica era bună prietenă cu Gabi Gavriliuc, fiica lui Mihai Gavriliuc, membru al CC, adjunctul lui Drăghici la MAI şi şeful DIE (înaintea lui Nicolae Doicaru). Mergeam împreună cu ea la Gabi acasă, pe Muzeul Zambaccian, generalul Gavriliuc părea afabil. În 1960 era el însuşi exclus din PMR sub acuzaţia că a tăinuit legăturile din juneţe cu Frăţiile de Cruce. Fusese unul dintre devotaţii membri ai înfiorătoarei Comisii a Controlului de Partid, acum căzuse el însuşi victimă a Marelui Mecanism. A fi exclus din partid echivala cu o excomunicare. Simplul "Bună ziua" adresat unui exclus implica un mare risc.

Spun asta pentru că, în perioada 1963-,64, când tatăl meu era încă exclus din partid, Nicu a venit de câteva ori la mine, a stat la prânz, a mâncat omleta gătită de bunica. Este greu de crezut că nu se ştia acasă unde merge, cu cine se vede, cu cine se plimbă. Tatăl meu m-a chemat într- o seară şi, pe un ton cât se poate de calm, mi-a spus: "Ar fi preferabil să te întâlneşti