Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima urmărire penală pentru distrugere de patrimoniu

Publicat in Jurnalul, miercuri 12 octombrie 2011 ·

Clădirea nu a beneficiat de nici un fel de protecţie din partea instituţiilor statului Clădirile monument din Bucureşti au zăcut ani de-a rândul fără ca vreo instituţie a statului să le protejeze. Pentru prima dată în istoria nescrisă a acestor abuzuri, pentru demolarea unei clădiri de patrimoniu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a început urmărirea penală. Este vorba despre vinovatul de distrugerea imobilului din Gutenberg nr. 3, şi anume şeful echipei care s-a ocupat de demolare, Marin Paul. „Este pri­mul caz de urmărire penală pentru demolarea unei clădiri de patrimoniu. Noi ne propunem să facem demersurile necesare astfel încât cercetarea penală să fie extinsă şi asupra proprietarului imobilului, SC Sera Imobiliare SRL, a cărei reprezentant este un cetăţean spa­niol”, a declarat Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

Imobilul de pe Strada Gutenberg numărul 3 din Capitală a fost demolat parţial în vara anului trecut. Jurnalul Naţional a relatat atunci pe larg modul în care abuzurile asupra clădirii nu au putut fi oprite. Aflată în zona de protecţie a unui monument istoric clasa A şi cu o cerere de clasare în curs, clădirea nu a beneficiat însă de nici o protecţie din partea instituţiilor statului. Poliţiştii Secţiei 17 au refuzat să intervină atunci, argumentând că în ceea ce îi priveşte cazul este închis, întrucât au demarat cercetările asupra infracţiunilor comise anterior. Mai mult, Inspectoratul de Stat în Construcţii, după ce iniţial dispusese oprirea lucrărilor, a cerut la scurt timp continuarea demolărilor. Presiunea celor 20 de ONG-uri, care s-au aliat pentru apărarea imobilului de pe strada Gutenberg, a făcut ca inspectoratul să revină asupra ordinului şi să oprească în cele din urmă lucrările.

Totul a început în 2009, când Primăria Sectorului 5 a emis auto­rizaţia de desfiinţare în urma avizului favorabil a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum o ora
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 2 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 36 minute
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 51 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 4 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Cum a evoluat rata de neperformanţă în 2024? Presiunea creditelor neperformante a continuat să rămână scăzută, rata NPL oscilând în jurul nivelului de 2,5%

Mediafax acum o ora
Rata medie a creditelor neperformante (NPL - non-performing loans) în sistemul bancar românesc era la finalul primelor nouă luni din 2024 sub nivelul de 3%, coborând în octombrie la 2,45% din total credite, nivel apropiat de cel din 9 luni/2023, pot

Horoscop 27 decembrie 2024. Zodia care are parte de experiențe paranormale astăzi

Cancan acum 25 minute
Horoscopul zilei de vineri, 27 decembrie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte. O cheltuială bruscă, dar necesară, ar putea face o gaură mare în bugetul tău astăzi. Poate că trebuie făcute niște reparaț

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°