Ion Diaconescu a iesit din anonimatul in care intrase in ultimii zece ani abia prin moarte. Disparut de pe prima scena politica dupa anul 2000, impreuna cu partidul pe care a jurat ca nu il va lasa sa moara, Ion Diaconescu ajunsese in ultimii ani un anonim a carui existenta fiinta la limita clandestinului.
O simpla cautare pe Internet nu avea mai mult de cateva zeci, maxim sute, de rezultate. In principal, toate legate de activitatea sa cat timp PNT-CD s-a aflat la guvernare in perioada '96-2000.
Ion Diaconescu nu mai interesa pe nimeni. Si cand spun nimeni, ma refer la intreaga presa si, deopotriva, la toti consumatorii ei. Ultimul interviu, si el la o distanta de ani de zile de precedentul, data din vara acestui an. Curios, daca cineva ar fi fost interesat sa asculte vreun discurs sau vreo interventie publica a liderului taranist, pe YouTube, de exemplu, nu ar fi gasit decat o singura inregistrare video cu Ion Diaconescu - "Mesajul presedintelui Ion Diaconescu referitor la Congresul din 18 iunie 2011". Si ultimul sau mesaj, de altfel.
In schimb, tastand numele lui Ion Diaconescu, pe acelasi mijloc de comunicare, aveai toate sansele sa dai peste ultimele giumbuslucuri ale lui DDD, arestat sau calare pe Partidul Poporului, puteai sa asculti cea mai recenta balada a lui Ion Dolanescu, sa vezi cum ii raspunde Hitler Regelui Mihai sau ultimul episod din Puii Mei. O tristete fara margini, daca te gandesti ca omul asta, care a facut 17 ani de puscarie in vremuri cand credintele se plateau cu munca silnica pe viata, a fost candva printre cei mai importanti din Rmania postdecembrista.
Si mai trista e ipocrizia noastra, a tuturor, care acum, cand stim ca moartea face rating, ne repezim asupra vietii acestui om, o rascolim, o inventariem, ca sa extragem de acolo si ultima picatura de interes. Nu mai putin vinovat e si fariseismu
