Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puterea lobby-ului

Publicat in Contributors.ro, miercuri 12 octombrie 2011 ·

„Există două tipuri de lobby“, ne-a explicat profesorul de ştiinţe politice de la Universitatea din Liverpool: „avem marile mişcări populare care implică sute de mii de oameni, cum ar fi Campania pentru Dezarmare Nucleară. Acestea fac o grămadă de zgomot şi sunt prezentate în presă, însă rar dau rezultate. Celălalt tip de lobby are loc în spatele uşilor închise, în camere înecate în fum de ţigară, şi este practicat de marile grupuri de afaceri care au la dispoziţie fonduri nelimitate, răbdare şi timp.“ George Monbiot scrie foarte interesant în paginile ziarului Guardian despre efectele nocive cauzate de marile grupuri corporatiste de lobby. Iar de curând, în publicaţia TIME, a apărut un articol (“Is Obama Bad for the Environment?”) care descrie cum Obama ia decizii în favoarea marilor companii petroliere, deşi americanii l-au ales pe o platformă pro mediu.

Oriunde există putere politică, există şi ambele tipuri de lobby descrise mai sus, încercând să influenţeze luarea deciziilor într-un fel sau altul. Unul dintre testele cheie al democraţiei este cât de bine pot guvernele să monitorizeze şi să controleze aceste campanii de lobby (majoritatea eşuează lamentabil). Singura ţară despre care ştiu eu că se descurcă cât de cât în acest sens este Suedia, unde toate comunicările cu oficialii aleşi sunt disponibile online. Cred că nu mai e nevoie să adaug că în România lucrurile nu stau la fel de bine.

Am observat însă în ultimii ani o creştere tot mai mare a petiţiilor online în România. Iar de curând Hotnews a publicat un articol care punea o întrebare interesantă: ce impact au petiţiile online asupra guvernanţilor români? Mi-e teamă că ştim cu toţii răspunsul la această întrebare – nu au niciun fel de impact, în principal din cauza indiferenţei tipice a politicienilor români, dar şi din cauză că semnarea petiţiilor online a devenit atât de facilă. Eu fac ast

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii ar putea scăpa de vize pentru a călători în SUA

Wall-Street.ro acum 45 minute
România ar putea scăpa oficial de vize pentru Statele Unite dacă intră în programul Visa Waiver. O întâlnire în acest sens va avea loc vineri, 10 ianuarie, la Washington D.C., între Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro M

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 42 minute
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum o ora
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum o ora
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 2 ore
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum 46 minute
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 3 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, suspectați că au încălcat controlul judiciar. Procurorii DNA verifică dacă au fost implicați în abordarea martorului-denunțător

HotNews acum o ora
Suspiciunea a pornit după ce martorul-denunțător din dosarul foștilor generali SRI, Cătălin Hideg, a fost abordat de către o persoană în legătură cu acest dosar. Procurorii DNA vor să verifice dacă această abordare a avut loc la solicitarea expresă

Iulian Anghel, ZF: De ce este atât de greu să găseşti un prezidenţiabil? Pentru că afacerile mari şi averile mari se fac în afara Bucureştiului, nu în curtea lui Marcel Ciolacu

Mediafax acum 39 minute
De ce nu vrea nimeni să fie un Donald Trump mai mititel? Simplu. Pentru că unul care iese în faţă este expus. Oamenii încep să se întrebe/să te întrebe “cine eşti”, “de unde vii”, “ce avere ai”, “cu ce business ţi-ai făcut averea” şi alte chestii.

Vremea

București
acum

14°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°