Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istorie în trei dimensiuni, în vechea cetate FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, miercuri 12 octombrie 2011 ·

Consiliul Judeţean vrea să investească un milion de lei într-un sistem 3D ce ar urma să prezinte diferite aspecte din trecutul oraşului.

Bastionul Postăvarilor a fost construit în jurul anului 1450 şi a fost unul dintre cele mai puternice puncte de apărare ale Braşovului de odinioară. În luna mai a acestui an, au fost finalizate lucrările de reabilitare, care au durat aproape zece ani, iar obiectivul a fost redat circuitului turistic. Planurile autorităţilor nu se opresc însă aici, iar acum, Consiliul Judeţean are în plan dotarea monumentului cu un sistem 3D de ultimă generaţie prin intermediul căruia să se prezinte momente importante din istoria vechii Cetăţi a Braşovului.

Atmosferă medievală

Conform acestui proiect grandios, în curtea interioară vor fi amplasaţi şase cilindri audio-video care, la apăsare, vor produce sunete şi melodii specifice perioadei medievale, iar în afara bastionului va fi montat un sistem electronic de prezentare a monumentului. Interiorul bastionului va fi echipat, în schimb, cu sisteme 3D.

Click pe poze pentru mai multe imagini de la bastion

Astfel, la primul etaj al turnului, va fi o masă de recepţie echipată cu un sistem de intrare electronic, dar şi un spaţiu destinat copiilor, care va permite vizualizarea în trei dimensiuni a unor obiective istorice din Cetatea Braşovului. La următorul etaj, vor fi montate opt sisteme de afişaj touch-screen care vor prezenta obiective importante din vechea cetate.Ultimul etaj va fi destinat exclusiv copiilor, iar aici vor fi două sisteme ce vor prezenta pe patru ecrane istoria oraşului, pe înţelesul celor mici, dar şi un puzzle virtual.

Renovare ca-n Spania

La Bastionul Postăvarilor s-a folosit cea mai modernă metodă de renovare, folosită şi la castelele din Spania. Au fost refăcute galeriile de lemn, pe aceeaşi veche structură şi a fost instalat un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°