Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vedetă din trupa Amadeus, la un pas de moarte în judeţul Buzău

Publicat in Adevarul, miercuri 12 octombrie 2011 ·

Buzoianca Patricia Cimpoiaşu, componentă a formaţiei Amadeus, a fost la un pas de moarte la începutul acestei săptămâni. Vedeta era cât pe-aci să cadă într-o prăpastie adâncă de câteva zeci de metri, după ce a căzut victimă unui teribil accident de ATV, produs la Bisoca. Din fericire frumoasa violoncelistă a fost salvată în ultima secundă de impresarul său, aflat şi el la bordul vehiculului de teren.

La începutul acestei săptămâni, instrumentista originară din Buzău, care cântă alături de Alexandra Chise -vioară, Cristina Filotti - clape şi Andreea Runceanu - vioară, şi-a invitat câţiva prieteni apropiaţi şi colegele de trupă la casa sa de vacanţă din comuna Bisoca.

“Ne-am adunat destul de greu cu toţii pentru că de fiecare dată când făceam invitaţia aceasta, era imposibil ca unul dintre noi să nu renunţe la idee, fiind prins cu lucruri neprevăzute în Bucureşti. De această dată am reuşit să îi conving să vină, după ce le-am povestit cu entuziasm că programasem plimbări cu maşinile de teren, cu atv-ul şi călare pe cai în pădure. Mai mult i-am ademenit şi cu surprize culinare specific zonei. Le-am zis că mama ne aştepta cu cele mai delicioase preparate şi prăjituri de casă, iar tata cu mustul proaspăt făcut şi ţuica de Plavaţu”, povesteşte Patricia.

După nişte momente frumoase petrecute în natură, alături de cei dragi, buzoianca a decis să îşi ia prietenii la o plimbare cu ATV-ul. “Ne-am împărţit rapid iar Vlad şi prietenul nostru Dragoş au vrut să meargă calare către lacul de la Bisoca, destinaţia noastră. Eu am mers cu ATV-ul împreună cu Marius, impresarul nostru, iar restul cu maşinile de off-road. Pentru că Marius nu cunoştea încă ATV-ul nostru, am propus să conduc eu la dus şi el la întors. Tocmai îi povestise Vlad că sunt "cam periculoasă", ştiind cu ce curaj şi viteză îl plimbam pe el, dar îl liniştisem spunându-i că voi merge încet

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°