Gabriela Maria Man este psiholog şi asociat în cadrul Man & Man Societate Civilă Profesională de Psihologie, absolventă a Facultăţii de Ştiinţe, Specializarea Psihologie din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, absolventă a masteratului „Psihologie clinică si psihoterapie” la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi absolventă a Şcolii de Psihodramă Clasică din cadrul Asociaţiei Române de Psihodramă Clasică.

Fiecare persoană se implică în multiple relaţii cu cei din jur: de la relaţii care implică un grad mic de apropiere până la relaţii foarte apropiate sau fuzionale cum se mai numesc. A fi în relaţie cu ceilalţi este una dintre nevoile fundamentale pentru supravieţuirea fiinţei umane, nu degeaba în cadrul clasamentului nevoile umane nevoile de afiliere (cu alte cuvinte nevoia de a avea relaţii apropiate cu ceilalţi) sunt clasate imediat după nevoile fiziologice (în care sunt introduse nevoile de hrană, apă, odihnă, adăpost). Prin urmare aceste nevoi ocupă un loc fundamental vieţii; nu ne putem dezvolta potenţialul biologic, nu ne putem cunoaşte pe noi înşine, nu ne putem dobândi un sistem valoric, o identitate personală dacă nu intrăm în relaţie cu ceilalţi şi dacă nu suntem sprijiniţi de aceştia. Efectele dezastroase ale lipsei relaţiilor interpersoanale au putut fi evidenţiate în cazurile foarte rare ale copiilor recuperaţi din sălbăticie. Un exemplu grăitor de persoană care a fost deprivată timpuriu de relaţiile interpersonale este şi cel al copilului din Aveyron, găsit în ianuarie 1800 în sudul Franţei şi care în ciuda faptului că avea un substrat biologic similar cu a tuturor oamenilor, structura psihică şi relaţională era frapant diferită de cea a oamenilor obişnuiţi ţi cu toate că 27 de ani s-au investit în integrarea acestuia în mediul social nu s-au putut realiza progrese semnificative. În cei 27 de ani de exerciţii şi formări copilul