Bunurile neprotejate reprezintă tentaţii foarte mari pentru cei certaţi cu legea
S-a specializat în furt la doar 21 de ani. Este vorba de un tânăr din municipiul Drobeta Turnu Severin, suspect că a furat o bicicletă.
Acesta a intrat, ieri, în scara unui bloc şi profitând de faptul că de multe ori proprietari apartamentelor îşi mai lasă bicicletele pe hol, a pus mâna pe prima ieşită în cale şi dus a fost.
Proprietarul, S. ION, a reclamat, la poliţie, furtul. Oamenii legii au reuşit să-i recupereze bunul în valoare de 1000 de lei.
„Extinzând cercetările, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au stabilit ca D. CONSTANTIN este suspect de comiterea unei alte fapte de furt calificat care încă nu a fost sesizată”, a declarat Andreea Dobre, purtător de cuvânt la IPJ Mehedinţi.
Tânărul este cercetat pentru furt calificat. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.