Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pompierii au intervenit pentru a salva două animale

Publicat in Adevarul, miercuri 12 octombrie 2011 ·

Pompierii argeşeni dovedesc adesea că meseria lor nu este aceea de a salva doar oameni, ci orice fiinţe vii, incluzând în această categorie şi necuvântătoarele din gospodăriile argeşenilor.

Fie că e vorba de un câine, o pisică sau animale mai mari, precum o vacă sau un cal, pompierii intervin cu acelaşi profesionalism şi îşi duc misiunile la bun sfârşit cu succes.

Ieri a fost rândul unei vaci dintr-o gospodărie din Schitu Goleşti să fie salvată, după ce a căzut într-un canal adânc de 2 metri şi cu un diametrul de 1 metru. Stăpânul animalului a sunat disperat la 112 şi a cerut ajutorul pompierilor pentru că Joiana nu mai putea ieşi.

Pompierii au intervenit prompt şi cu ajutorul corzilor şi al furtunurilor din dotare au reuşit să scoată animalul.

Noaptea trecută, un localnic din comuna Vultureşti şi-a găsit calul căzut într-un canal de 1, 5 metri adâncime şi lat de un metru. Speriat, animalul se zbătea şi necheza pentru că nu putea ieşi. În cele din urmă a fost readus la suprafaţă de pompieri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Incendiu la o locomotivă care tracta 36 de vagoane cu țiței

HotNews acum 23 minute
Un incendiu a izbucnit la o locomotivă care tracta 36 de vagoane încărcate cu țiței, vineri, pe raza localității Valea Călugărească, dar a fost lichidat în cel mai scurt timp, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova. ISU Prahova a

Gândul și Mediafax prezintă Marius Tucă Show – Ediție Specială – Invitat Nicușor Dan, sâmbătă, 31 mai, de la ora 20.00

Gandul acum 20 minute
Într-o ediție captivantă a emisiunii Marius Tucă Show, difuzată pe 3 aprilie 2019 pe platforma Mediafax, invitatul special a fost Nicușor Dan, deputat independent și candidat pentru a doua oară la Primăria Capitalei. Într-un dialog dinamic și incisi

Ana Bărbosu, magnifică: medalie europeană la paralele, deși a intrat în finală ca rezervă

Adevarul acum 30 minute
Ana Bărbosu a cucerit medalia de bronz la paralele inegale, vineri seara, la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Leipzig (Germania).

O eroare Google Maps a creat haos pe străzile din Germania

Mediafax acum 3 ore
Persoanele care au folosit serviciul de navigație Google Maps în jurul marilor aglomerări urbane, precum Frankfurt, Hamburg și Berlin, pe autostrăzile dintre vestul, nordul, sud-vestul și centrul Germaniei s-au confruntat cu hărți presărate cu o mul

O femeie și o fetiță de 7 ani au căzut de la etaj în Timișoara

Mediafax acum 52 minute
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 19:46, când locuitorii din zonă au auzit un zgomot foarte puternic și au sunat la 112. Polițiștii au ajuns rapid la fața locului, împreună cu o ambulanță. Ambele victime erau conștiente când au fost găsite și au

Mesaj RO-ALERT în București: Ploi torențiale, descărcări electrice și rafale puternice de vânt

HotNews acum 2 ore
Bucureștenii au primit vineri seară un mesaj RO-ALERT de vreme extremă, care anunță ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis că fenomenele periculoase sun

Ce urmează după decizia CCR privind declarațiile de avere? Nicușor Dan a cerut intervenția Parlamentului. În ce condiții s-ar putea face asta și cât poate dura: „Va conta foarte mult voința politică”

HotNews acum 8 ore
„În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, transmitea președintele Nicușor Dan, la scurt timp după decizia CCR privin

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum 4 ore
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

Botoşani: Copil de 4 ani, găsit aproape dezbrăcat pe stradă de poliţişti, după ce a căzut de la etajul 1 / Era dezorientat şi nu ştia să ajungă acasă

News.ro acum o ora
Un copil de 4 ani a fost găsit aproape dezbrăcat, vineri, pe o stradă de poliţiştii din Botoşani, care au aflat că micuţul a căzut de la etajul întâi. Era dezorientat şi nu ştia să ajungă acasă. A fost chemat un echipaj medical. ”Poliţiştii rutieri

Mesaj RO-Alert transmis în zona din jurul municipiului Sibiu, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs într-o zonă turistică

News.ro acum 3 ore
Autorităţile au transmis, vineri, un mesaj RO-Alert în mai multe zone din jurul municipiului Sibiu, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs într-o zonă turistică. ”În urmă cu puţin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, a fost semna

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

16°
vin.

14°/20°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

14°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

15°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/23°
lun.

16°/26°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/29°