Tribunalul Galaţi i-a respins, aseară, cererea de a fi cercetat în stare de libertate. Viorel Gheorghiţă, fost director al Direcţiei Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, este acuzat de abuz în serviciu, falsificare de alimente şi dare şi luare de mită.
Trebuie remarcat că, în ciuda faptului că Gheorghiţă este în arest preventiv de câteva luni, procurorii DNA (care instrumentează cazul), încă nu au reuşit să facă rost de dovezi clare că faptele imputate acestuia există. În aceste condiţii, fostul director al DSVSA Galaţi este ţinut după gratii în baza unor declaraţii politice, a unor filmări care nu identifică de fapt nicio faptă de corupţie şi a unor convorbiri telefonice răstălmăcite pentru "a da bine".
De altfel, avocaţii angajaţi de persoanele învinuite în acest dosar au dezvăluit recent faptul că DNA încearcă să influenţeze martorii din dosar şi chiar judecătorii. Potrivit săptămânalului "Impact", judecătoarea Maria Tacea, care a judecat prima cerere de arestarea preventivă a lui Viorel Gheorghiţă, este învinuită într-un alt doar DNA, deci, cel puţin teoretic, ar fi trebuit să se abţină de la judecarea unei cauze în care DNA este parte, ca acuzator.
Viorel Gheorghiţă a contestat la Curtea de Apel decizia Tribunalului Galaţi.