Accidentul s-a petrecut ieri după amiază, la nici 50 de metri de trecerea de pietoni. A treia maşină din coloana care a plecat de la semafor, BMW-ul a intrat cu putere într-un Opel Zafira, pe care l-a proiectat într-un Mercedes Vito.
Graba strică traba, dar şi maşina! A simţit-o pe pielea sa un posesor de BMW, care ieri a fost protagonistul unei super-tamponări chiar în faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Potrivit martorilor, şoferul bolidului a plecat cu viteză de la semafor, chiar dacă mai avea în faţă încă două maşini, respectiv un Mercedes Vito şi un Opel Zafira.
"După nici 50 de metri, şoferul Mercedesului a frânat, la fel şi şoferul Opelului. Numai că cel cu BMW-ul a plecat cu o viteză aşa mare şi probabil nu a mai văzut că ceilalţi au încetinit şi a intrat în spatele Opelului, iar Opelul a intrat in Mercedes", ne-a spuns un martor.
În urma impactului, toata partea din faţă a limuzinei a fost făcută praf. Nici Opelul nu a scăpat prea uşor, fiind avariat deopotrivă în faţă şi în partea din spate.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de la Circulaţie care a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs evenimentul, dar şi două rampe de tractare care au preluat maşinile avariate.