Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brokerii compară situaţia actuală de pe bursă cu cea de acum trei ani din SUA. Care sunt cele mai importante semnale

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 12 octombrie 2011 ·

Bursa de la Bucureşti a crescut marţi cu 0,6%, contrar corecţiilor de pe bursele vest-europene, însă cei mai mulţi in­ves­ti­tori au adoptat poziţii de aşteptare, astfel că rulajul a fost de doar 16,7 milioane lei.

"Creşterile de la noi sunt relative, fiind mai degrabă o reacţie la creşterile mai accelerate înregistrate de pieţele europene după închiderea şedinţei de la Bu­cureşti. Oricum, ceea ce vedem de vreo săptămână se datorează lichidităţii globale reduse şi eu nu cred în relevanţa acestor evoluţii, care sunt mai mult nişte convulsii. În condiţiile în care este nevoie de consens pentru a trece la treaba propusă de Franţa şi Germania, dacă cineva este împotrivă, asta îi face pe mulţi investitori să se îndoiască de succesul acestei acţiuni", a declarat Octavian Dragolea, directorul sucur­sa­lei din Bucureşti a firmei de brokeraj IFB Finwest Arad.

La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni de la BVB, era în creştere cu 0,31%. Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fon­dului Proprietatea, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,88%. Corecţia a fost determinată de acţiunile SIF-urilor, care au consemnat scăderi cuprinse între 0,05% şi 3,51%.

Dragolea a menţionat că situaţia din prezent din Europa seamănă foarte mult cu cea din urmă cu trei ani din SUA, iar aceasta duce la creşterea aversiunii la risc a investitorilor.

"Americanii învinuiesc acum Europa pentru al doilea val de criză. Tare mi-e teamă că vor mai ieşi schelete din dulapuri, prea multe nereguli au făcut toţi în ultimul timp. Cred că problema aici nu este economică, ci ţine de politică, de ordinea mondială. Practic, dacă stai să te gândeşti, toţi vor să crească şi chiar există resurse pentru asta. Ideea este că această creştere nu se mai poate face numai din reduceri, tăieri şi austeritate. Trebuie neapărat stimul

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Bacalaureat 2025. Prezența la proba la alegere a profilului și specializării a fost de 98,1 %

Ziua Constanta acum 28 minute
Ministerul Educației a anunțat că rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării - proba E.d) - din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie 2025), desfășurată astăzi, 13 iunie, s-a situat la 98,1% (100.450

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Contestația sa a fost respinsă

HotNews acum o ora
Judecătoria Sectorului 1 a respins, vineri, contestație depusă de Călin Georgescu împotriva deciziei Parchetului General de a-i prelungi cu 60 de zile măsura controlului judiciar în dosarul în care estei acuzat de mai multe infracțiuni printre care

VIDEO Probleme la metrou după inundațiile din Capitală: Un zid s-a prăbușit sub peronul unei stații, iar în alt loc apa a curs peste linia de alimentare electrică

HotNews acum 2 ore
Un zid s-a prăbușit sub peronul unei stații de metrou din Capitală, din inflitrațiilor de apă produse în urma furtunii care s-a abătut luni asupra Bucureștiului. Din aceeași cauză, în altă stație din București s-a produs un incident mult mai grav, s

Horoscop 14 iunie 2025. VĂRSĂTORII au idei constructive

Gandul acum 2 ore
Mintea ta ar trebui să fie rapidă și ascuțită astăzi. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de sâmbătă, 14 iunie 2025. Berbec Astăzi ai putea primi un telefon de la un prieten pe care nu l-ai mai văzut de ceva timp. Ar putea urma o conversație int

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Sindicatele din Educaţie reîncep protestele pe fondul măsurilor ce se preconizează că vor fi luate împotriva cadrelor didactice pentru reducerea deficitului bugetar

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER” au anunţat pentru miercurea viitoare proteste în unităţil

Surse Florian Coldea, fostul șef-adjunct al SRI, audiat de DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Florian Coldea, fostul șef-adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), este audiat astăzi de procurorii DNA. Surse, citate de Realitatea Plus, spun că ar fi vorba despre o audiere premergătoare trimiterii în judecată. Generalul SRI în rezervă

Avertisment fără precedent de la preşedintele Trump, pe platforma sa Truth Social: Următoarele atacuri deja planificate împotriva Iranului vor fi şi mai brutale. Iranul trebuie să încheie un acord înainte să nu mai rămână nimic

Ziarul Financiar acum 46 minute
Pe platforma sa Truth Social, preşedintele american Donald Trump a avertizat Teheranul că următoarele „atacuri deja planificate” împotriva Iranului vor fi „şi mai brutale”, adăugând că „Iranul trebuie să încheie un acord [privind programul său nucle

Fritz merge pe mâna lui BOLOJAN: Nu credem că este nevoie de un premier TEHNOCRAT / „Să ne asigurăm că nu facem un guvern pe genunchi”

Gandul acum o ora
Propunerea USR pentru premier este, în continuare, Ilie Bolojan, spune noul președinte al USR, Dominic Fritz. „Noi nu credem că acum este nevoie de un premier tehnocrat și asta este și sensul în care discut în cadrul negocierilor”, spune acesta, înt

Vremea

București
acum

26°
vin.

18°/26°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

24°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/23°
lun.

12°/26°
Timisoara
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

9°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°