Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deţinătorii de arme din Capitală sunt verificaţi de poliţişti

Publicat in Adevarul, miercuri 12 octombrie 2011 ·

La începutul lunii octombrie, în evidenţele Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase se aflau înregistrate 8.642 persoane care deţin un număr de 15.145 arme letale (preponderent arme de vânătoare) şi 22.256 persoane fizice care deţin 25.797 arme neletale.

Poliţia Capitalei verifică, în perioada 10 octombrie-10 noiembrie, toţi deţinătorii de arme şi muniţie letale şi neletale din categoria celor supuse autorizării. Acţiunea coordonată de Directorul General al Poliţiei Capitalei, Chestor de poliţie Vasile Viorel cuprinde identificarea tuturor deţinătorilor de arme şi muniţii, efectuarea de controale pentru a verifica condiţiile de păstrare a armelor, verificarea valabilităţii documentelor în care sunt înscrise armele şi instruirea persoanelor cu privire la modificările survenite în legislaţia în domeniu.

Vara aceasta, mai exact pe 6 iunie, armele neletale destinate autoapărării au fost trecute în totalitate sub regimul autorizării, similar regimului aplicabil armelor letale, stabilindu-se condiţii mai restrictive privind procurarea şi deţinerea acestora.

Număr mare de arme

În Capitală sunt înregistrate peste 8.642 persoane care deţin un număr de 15.145 arme letale (preponderent arme de vânătoare) şi 22.256 persoane fizice care deţin 25.797 arme neletale. Numărul mare de arme neletale deţinute se datorează şi faptului că în perioada 2004-2008, oamenii le puteau cumpăra cu uşurinţă pe baza unei notificări însoţite de o copie a actului de identitate. În aceste condiţii, orice persoană interesată a beneficiat de posibilitatea de a-şi achiziţiona un număr nelimitat de arme neletale, fără a necesita avizul poliţiei.

Mai multe altercaţii în ultimii ani

Potrovit evidenţelor Serviciului Arme, Explozii, Substanţe Periculoase, în ultimii ani s-a constatat o creştere a incidentelor spontane în care s-au folosit arme neletale,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

#Alegeriprezidențiale Peste 40 % prezența la vot, în județul Constanța, la orele 18.00

Ziua Constanta acum 40 minute
Prezența la vot la ora 18.00, în județul Constanța este de 43, 38%, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit ROAEP, sunt înscriși pe liste permanente - 612.895 de alegători, au votat 238.460 de alegători pe listele permanente și

Referendumul convocat de Nicușor Dan a fost validat: Prezența la urne a depășit pragul de 30%

Capital acum 54 minute
Bucureștenii au votat, iar referendumul convocat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a atins pragul necesar pentru validare. Peste 31% dintre bucureşteni au votat duminică, până la ora 17.20.

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 2 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 3 ore
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Pământul se desparte de „mini-luna” sa temporară, care ar putea fi o bucată din Lună

Mediafax acum 34 minute
Rocă spaţială inofensivă se va îndepărta de Pământ luni, învinsă de forţa gravitaţională mai puternică a soarelui, dar se va apropia din nou pentru o scurtă vizită în luna ianuarie. NASA va folosi o antenă radar pentru a observa în ianuarie asteroid

Zelenski se teme că Ucraina este un „teren de testare” pentru armele ruseşti

News.ro acum 31 minute
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că ţara sa a fost ţinta a aproape 500 de drone în ultima săptămână, precum şi a mai mult de 20 de rachete şi s-a plâns că Rusia foloseşte ţara ca „un teren de testare” pentru muniţiile sale, rela

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 9 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Dosar penal la alegerile prezidențiale la Cluj. S-a votat cu urna mobilă fără prezența Poliției

NapocaNews acum o ora
La ivelul Centrului de Comunicare Județean Cluj, nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral al alegerilor prezidențiale. De la începerea procesului de votare au fost sesizate 2 posibile incidente electorale, care, ul

Alegeri prezidențiale 2024. Cristian Popescu Piedone, amendat de Poliție după ce a sunat la 112

HotNews acum 35 minute
Cristian Popescu Piedone, candidat PSD Giurgiu la Senat, a fost amendat de polițiști cu 2.000 de lei după ce a sunat la 112 și a anunțat că la o secţie de votare din judeţ ser permite intrarea a câte două persoane în cabina de vot, iar acest lucru n

Israelul numește un apropiat al premierului Netanyahu în funcția de ambasador în SUA. Cine este Yechiel Leiter

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul israelian a aprobat duminică, 24 noiembrie, numirea lui Yechiel Leiter, un apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, drept ambasador al Israelului în SUA, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, informează AFP. Leiter urmează să-şi

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°