Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vineri se inaugurează Centrul de Permanenţă Băneasa

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 12 octombrie 2011 ·

Administraţia locală din Băneasa va deschide oficial, vineri, Centrul de Permanenţă din oraş, după ce vara trecută Centrul de Sănătate din localitate a fost închis.

Chiar dacă concomitent cu deschiderea oficială a centrului s-a vehiculat că vor avea loc şi zilele oraşului, primarul Gelu Iordache spune că nu a vrut să mai cheltuiască bani pentru un astfel de eveniment, mai ales că nici nu avea suficienţi. „O să facem o inaugurare oficială, însă fără prea mare fast. Vor fi prezenţi şi preoţii din localitate pentru a oficia o slujbă. Mâine (n.r. astăzi) a mai rămas de pus asfaltul în curte şi de făcut ultimele retuşuri. Nu am vrut să mai facem zilele oraşului pentru că sunt prea mulţi bani cheltuiţi. În ultima şedinţă de Consiliu Local am cerut 100 de milioane de lei vechi, dar nu pentru a organiza acest eveniment. Banii îi vom folosi pentru Centrul de permanenţă", a spus primarul.

Reamintim faptul că Direcţia de Sănătate Publică a emis pe 26 iulie decizia prin care s-a înfiinţat Centrul de Permanenţă Băneasa. Totodată, în aceeaşi zi, înainte de inaugurarea oficială a Centrului se va face şi hramul bisericii care poartă numele Sfintei Parascheva.

După desfiinţarea propriu-zisă a Spitalului de la Băneasa de acum câteva luni, localnicii din oraş, dar şi majoritatea celor din împrejurimi au fost puşi în faţa unei situaţii dramatice, mai ales cei suferinzi şi care nici nu aveau posibilităţi financiare pentru deplasarea la un alt spital din zonă. După mai multe negocieri şi tratative, dar şi pentru că spitalul beneficia de aparatură foarte bună şi de spaţii îmbunătăţite, s-a hotărât înfiinţarea unui centru de sănătate multifuncţional, dar şi a unuia care va fi destinat persoanelor cu dizabilităţi. Centrul va funcţiona într-o parte a clădirii fostului spital, iar primăria va fi cea care va suporta cheltuielile legate de utilităţi. Şapte medici de familie vor

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române

Mediafax acum 17 minute
Evenimentul va începe la ora 10:00, potrivit Gândul. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparținând Forțelor Aeriene Române – F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30, IAK-52, IAR-330 și IAR-99, elicoptere tip EC-135

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 31 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°