Foto: Thinkstock De ce unii se plâng de dureri de cap sau oboseală oculară când privesc imagini 3D, iar alţii nu au nici o problemă? La ce riscuri sunt expuşi copiii? De ce unii nu reuşesc să perceapă imaginile tridimensionale? Sunt semnale pe care Societatea Franceză de Oftalmologie le-a adus recent în atenţia publicului. Doctor Beatrice Cochener, preşedinta socie­tăţii, subliniază într-un articol din Le Figaro că evaluarea tehnologiei tridimensionale este cu atât mai importantă, cu cât „în termen mediu, totul va fi vizibil în 3D: cinema, televiziune, telefon...”.

Fenomenul 3D este în ex­pan­siune. La cinematograf, filmele 3D au devenit ceva obişnuit. Televi­ziu­nile se orientează rapid spre această piaţă, iar jocurile video 3D apar unele după altele. Acestea din ur­mă sunt de altfel subiectul celor mai mari controverse. Pentru că pu­bli­cul-ţintă al jocurilor video este re­pre­zentat de copii şi tineri. Companiile producătoare sunt conştiente de efectele imaginilor tridimensionale asupra celui mai vulnerabil public. Tocmai de aceea au avut grijă să emită avertismente cu privire la riscurile imaginilor 3D asupra copiilor sub 6 ani. Astfel, în manualele de utilizare ale consolelor de jocuri vi­deo se precizează că „imaginile tridimen­sionale pot afecta vederea copiilor sub 6 ani”. Vederea acestor copii este în formare. Or, a percepe o imagine 3D înseamnă de fapt a păcăli creierul. Pentru a putea vedea tridimensional este nevoie de purtarea ochelarilor speciali, care duc la perce­pe­rea diferită a imaginilor între ochiul stâng şi ochiul drept, sub un unghi uşor diferit, astfel încât creierul să re­constituie imaginea în relief. Ei bine, acest mecanism poate afecta vederea copiilor, avertizează oftalmologii.

Dar imaginile tridimensionale sunt greu de suportat chiar şi pentru adulţi. Medicii au analizat timpul necesar creierului pentru a se readapta după