Republicanii intenţionează să-l concedieze pe şeful Fed, Ben Bernanke, dacă vor câştiga alegerile. Preşedintele Rezervei Federale a SUA, arhitectul măsurilor neconvenţionale pentru stabilizarea economiei SUA în timpul crizei, a fost aspru criticat la o dezbatere a Partidului Republican pentru alegerea candidatului la preşedinţie.
Mesajul republicanilor: "Bernanke, dacă un republican câştigă Casa Albă în 2012: eşti concediat"
Întrebat dacă sunt valide revendicările protestatarilor de pe Wall Street privind inegalitatea veniturilor şi influenţa prea mare a băncilor, fostul purtător de cuvânt al Casei Albe Newt Gingrich a răspuns: "Dacă vor să schimbe cu adevărat lucrurile, prima persoană care trebuie concediată este Bernanke, un preşedinte dezastruos al Rezervei Federale. Bernanke a cheltuit în secret miliarde de dolari salvându-i pe unii şi lăsându-i pe alţii să se prăbuşească. Cred că este greşit şi deformat ca cineva să aibă atâta putere secretă", a spus Gingrich, citat de Reuters şi preluat de agenţia de presă Mediafax.
Bernanke, fost profesor la Princeton, a fost numit preşedinte al Fed chiar de preşedintele republican George W. Bush şi a fost renumit în funcţie de democratul Obama în 2009. Actualul mandat al şefului Fed se încheie în ianuarie 2014. "Nu l-aş menţine pe Bernanke. Aş alege pe cineva apropiat mie", a spus Mitt Romney, favorit în alegerile interne din Partidul Republican pentru nominalizarea candidatului la alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Congresmenul Ron Paul a criticat politica Fed din ultimele decenii, dar în special pe Bernanke. Paul l-a numit pe predecesorul lui Bernanke, Alan Greenspan, drept un "dezastru" din cauza politicilor care au alimentat bule speculative.
"Bernanke complică problema. Accelerează bulele speculative de două ori mai repede decât Greenspan", a adăugat el.De altfel, Ron Paul este un