Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anunţuri 12 octombrie 2011

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 12 octombrie 2011 ·

Locatarii Asociaţiei de Proprietari LS8-11 deplâng încetarea din viaţă a omului deosebit care a fost col. (r) Petre Ion şi sunt alături de familia îndoliată.

Cel care a fost Bocioacă Marin a trecut în nefiinţă. Trupul se află depus la Casa Albastră, iar înmormântarea va avea loc joi la orele prânzului, în Cimitirul Central. Nu te vom uita niciodată! Constantin, Răzvan, Elvira, Oleg

S-a stins din viaţă cel care a fost un om de o înaltă şi aleasă ţinută, cu mare grijă faţă de familie, copii, nepoţi şi cei apropiaţi, omul Bocioacă Marin. Trupul se află depus la Casa Albastră, iar înmormântarea va avea loc în Cimitirul Central, joi la prânz. Familia nu te va uita niciodată!

Florica şi Tincuţa sunt alături de prietena lor Nicoleta la moartea soţului său, Romeo Clement, om de o vastă cunoaştere ştiinţifică, literară, artistică, de o înaltă spiritualitate. Sincere condoleanţe soţiei şi copiilor Cristina şi Mihai. Dumnezeu să-i dea pace şi odihnă veşnică!

A plecat dintre noi Romeo, chimist pasionat, encicloped şi avid să împărtăşească tuturor tot ce acumulase. A fost de puţini înţeles, dar iubit de noi din tot sufletul! Nicoleta - soţie, Cristina - fiică, Mihai - fiu. Trupul neînsufleţit este depus la Casa Albastră. Înmormântarea are loc astăzi la ora 13.30.

Locatarii Asociaţiei de Proprietari LS8-11 deplâng încetarea din viaţă a omului deosebit care a fost col. (r) Petre Ion şi sunt alături de familia îndoliată.

Cel care a fost Bocioacă Marin a trecut în nefiinţă. Trupul se află depus la Casa Albastră, iar înmormântarea va avea loc joi la orele prânzului, în Cimitirul Central. Nu te vom uita niciodată! Constantin, Răzvan, Elvira, Oleg

S-a stins din viaţă cel care a fost un om de o înaltă şi aleasă ţinută, cu mare grijă faţă de familie, copii, nepoţi şi cei apropiaţi, omul Bocioacă Marin. Trupul se află depus la Casa Albastră,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Anul Nou care n-a fost”, cel mai premiat film la Gala Gopo ediția 2025

G4Media acum 14 minute
Filmul „Anul Nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureşanu, a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XIX-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfăşurat, marţi seara, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din

Elevii intră în minivacanţa de 1 Mai după terminarea cursurilor

G4Media acum o ora
Elevii intră de miercuri, după finalizarea cursurilor, într-o minivacanţă de patru zile, cu prilejul zilei de 1 Mai, urmând să se întoarcă la şcoală luni, 5 mai, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă

Ursula von der Leyen îl critică pe Trump: Noi nu ne pedepsim vecinii / ”Milioane de cetăţeni se vor confrunta cu note de plată mai mari la cumpărături”

G4Media acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a atacat marţi pe Donald Trump într-un discurs care a scos la iveală antagonismul transatlantic tot mai mare, relatează News.ro, care citează POLITICO. Urmărește cele mai noi producții video G4Me

Marea Britanie publică proiectul de reglementare pentru industria cripto şi anunţă o colaborare mai strânsă cu SUA / ”Companiile cripto care au clienţi în Regatul Unit vor trebui să respecte standarde clare”

G4Media acum o ora
Marea Britanie a publicat marţi un proiect de lege destinat reglementării industriei criptomonedelor, subliniind intenţia de a colabora mai strâns cu Statele Unite pentru a aduce ordine într-un sector considerat până acum ”vestul sălbatic” al finanţ

„Sunt… până la 24 care trăiesc”. Soţia lui Netanyahu auzită la un microfon în timp ce spunea numărul ostaticilor care ar mai fi în viață în Gaza

Adevarul acum 54 minute
Soţia premierului israelian Benjamin Netanyahu, Sara, a fost auzită la un microfon în timp ce spunea că „mai puţin” de 24 de ostatici mai sunt în viaţă în Gaza.

Donald Trump spune că i-ar plăcea să fie următorul papă: „Ar fi alegerea mea numărul unu”

Libertatea acum 3 ore
Donald Trump a glumit marţi spunând că i-ar plăcea să fie el următorul papă, răspunzând întrebărilor adresate de jurnalişti înainte de a se îndrepta spre Michigan pentru un miting menit să marcheze cea de-a 100-a sa zi în funcţie. Preşedintele ameri

Horoscop pentru miercuri, 30 aprilie 2025. Sunt posibile câștiguri importante dispre locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 41 minute
Berbec Ziua este potrivită intalnirilor si dialogurilor cu persoanele din anturajul apropiat. De asemenea, activitatile intelectuale, asimilarea unor informatii deosebite, participarea la cursuri de scurta durata iti sunt bun augur. Profita de tot c

Curtea de Apel Ploieşti judecă azi alte cereri de desființare a deciziei CCR privind anularea alegerilor prezidențiale

HotNews acum o ora
Complete de judecată din cadrul Curţii de Apel Ploieşti sunt aşteptate să judece, miercuri, alte două dosare în s-a solicitat suspendarea şi anularea hotărârea din decembrie 2024 a Curții Constituţionale a României (CCR), prin care alegerile prezide

Violență în Suedia! Trei persoane au murit într-un incident cu arme de foc

Ziua Constanta acum 11 ore
Trei persoane au murit într-un incident cu arme de foc, marți seara la Uppsala, oraș situat la 60 de kilometri nord de Stockholm, a anunțat poliția suedeză, potrivit AFP și DPA, citate de Agerpres. „A fost confirmată moartea a trei persoane într-un

Paris Saint-Germain a învins Arsenal, scor 1-0, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor / Miercuri joacă Inter cu Barcelona

G4Media acum o ora
Formaţia Paris Saint-Germain a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Arsenal Londra, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - G

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/23°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/24°
joi

13°/23°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

mie.

4°/19°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

8°/23°
joi

11°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

mie.

8°/24°
joi

12°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°