Statul român este, prin însăşi construcţia lui, unul de tip represiv represiv. În orice areal geografic normal (pe medie) la cap, statul e în slujba cetăţeanului. La noi, în România, plai de dor, e fix împotriva lui. El, statul, are toate drepturile, iar cetăţeanul-contribuabil, care-l ţine pe banii lui, toate obligaţiile. Cum mişcă în front vreo categorie socio-profesională, structura statală, sistemul, cum generic e denumită ea, se mobilizează, se repliază şi loveşte fără milă. Pentru că trebuie, prin reprezentanţii săi, să-şi conserve perenitatea atotputerniciei.

La un moment dat, conducerea statului a decis că practicanţii profesiilor liberale, cei care de regulă mişcă-n front, trebuie daţi cu fruntea de ţărână şi, ulterior, aliniaţi în categoria necuvântătoarelor. Dat fiind că, în ciuda eforturilor remarcabile, procuratura n-a găsit suficiente indicii pentru declararea respectivilor pericole sociale şi încarcerarea lor în grup, plus că nu dădea foarte bine la imaginea europeană, s-a apelat la Fisc. Care a scormonit şi a avut o revelaţie. Şi a început aşa-numita cruciadă a drepturilor de autor, condimentată, pe surse binevoitoare, călcând în picioare secretul fiscal, cu informaţii despre câştigurile unor vedete de televiziune şi ale unor ziarişti cu nume. În esenţă, burjuii puşi la stâlpul infamiei, vinovaţi mediatic pentru criza economică şi scăderea veniturilor bugetarilor, ar fi trebuit beliţi de TVA.

Mai pe vară, mai mulţi cetăţeni ai României, între care şi sussemnatul, oameni care au plătit la viaţa lor taxe şi impozite infinit mai mari decât toţi proştii care-i înjură, au decis şi ei, că d-aia cu capete pe umeri, că nu acceptă statutul de ţapi ispăşitori şi că nu vor să fie bătaia de joc a nimănui. Aşa că au dat statul în judecată, fiindcă li s-a părut ilegal să li se perceapă retroactiv TVA pe drepturile de autor aferente activităţilor inde