CNA a aprobat solicitarea de acordare de licenţă audiovizuală pentru postul Litoral TV.
Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au aprobat, ieri, solicitarea de eliberare a licenţei audiovizuale pentru difuzarea prin reţele de comunicaţii electronice a postului de televiziune Litoral TV, care va emite în tot judeţul Constanţa. Conform documentelor depuse la CNA de reprezentanţii SC Media Est Vision SRL, societate care a cerut licenţa, formatul de principiu al postului este generalist, iar programul Litoral TV se va distribui prin reţeaua de comunicaţii electronice ce aparţine societăţii RCS&RDS SA.
Printre emisiunile ce vor fi difuzate se numără şi "Poveştile oraşului meu", "Cântecele noastre", "Sănătatea, în vizor", "Agenţia de turism" şi "Hai să râdem!". Totalul cheltuielilor pentru investiţii reprezintă 235.773 lei. Proiectul financiar s-a elaborat pe o perioadă de cinci ani, interval considerat ca fiind perioada medie de amortizare a echipamentelor. Unicul acţionar este Geanina Ramona Mureş. Prezentarea proiectului s-a desfăşurat fără probleme. Pregătirile pentru deschiderea televizunii sunt în toi, la sediul din Năvodari fiind efectuate acum ultimele retuşuri. "Sperăm ca în circa o lună de zile să emitem", a declarat Luminiţa Lare, directorul de programe al Litoral TV. Echipa tehnică şi redacţională este în mare parte formată. În prezent, în Constanţa mai emite numai Neptun TV, televiziunea apropiată de PSD. Constanţa TV, un proiect demarat acum trei ani de oameni de afaceri PNL, a trecut, nu fără scandal, în administrarea unor persoane apropiate de PDL, dar a eşuat în ambele cazuri. CNA a aprobat solicitarea de acordare de licenţă audiovizuală pentru postul Litoral TV.
Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au aprobat, ieri, solicitarea de eliberare a licenţei audiovizuale pentru difuzarea prin reţele de c