Cu toată preţuirea mea faţă de Ion Diaconescu, cred că ultimul mare ţărănist a scăpat partidul din mînă după moartea lui Corneliu Coposu. N-a avut autoritatea cu ajutorul căreia să împiedice spargerea partidului şi n-a ştiut să le taie unghiile celor care au ruinat PNŢCD, pretinzînd că ei sînt adevăraţii ţărănişti.

Ion Diaconescu n-a avut autoritatea incontestabilă a lui Coposu. A fost preşedintele cumsecade al partidului care era suficient de naiv politic, încît să nu se prindă de coteriile care apăruseră în PNŢCD şi să nu le dea peste bot ambiţioşilor care voiau să fractureze partidul şi care l-au distrus, în cele din urmă. A fost un om de o demnitate fără cusur şi un numărul doi impecabil al partidului, cînd trăia Corneliu Coposu. N-a avut însă charisma prietenului său şi neînduplecarea acestuia, atunci cînd i-a luat locul la conducerea partidului.

Ion Diaconescu n-a ştiut să-i excludă la timp din partid pe cei care vedeau în PNŢCD o masă de manevră pentru micile lor ambiţii personale. În încercarea lui cumsecade de a-i ţine pe toţi laolaltă, apelînd la bunul lor simţ şi la sentimentele care ar fi trebuit să-i unească, în calitate de membri ai partidului, Ion Diaconescu s-a văzut la un moment dat în situaţia că nu mai ştia unde e adevăratul PNŢCD. Şi după spargerea partidului, bătrînul lider ţărănist n-a mai izbutit să-l recompună, ceea ce i-a amărît ultima parte a vieţii.

Cu toată preţuirea mea faţă de Ion Diaconescu, cred că ultimul mare ţărănist a scăpat partidul din mînă după moartea lui Corneliu Coposu. N-a avut autoritatea cu ajutorul căreia să împiedice spargerea partidului şi n-a ştiut să le taie unghiile celor care au ruinat PNŢCD, pretinzînd că ei sînt adevăraţii ţărănişti.

Ion Diaconescu n-a avut autoritatea incontestabilă a lui Coposu. A fost preşedintele cumsecade al partidului care era suficient de naiv politic, încît să nu s